
Asociația de Proprietari Blok MK2 a înregistrat la Tribunalul Constanța, pe 5 noiembrie 2025, dosarul nr. 5587/118/2025, prin care contestă Hotărârea Consiliului Local nr. 218/30.06.2025. Este actul prin care Consiliul Local a pus în executare o sentință civilă definitivă referitoare la aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru construirea unui imobil S+D+P+5-6E cu funcțiuni mixte – locuințe colective și spații comerciale – pe strada Mircea cel Bătrân nr. 47A, în imediata apropiere a Porții Mari a Cetății Tomis.
Părțile din dosar
- Reclamant: Asociația de Proprietari Blok MK2
- Pârâți: Consiliul Local Constanța, Black Waters S.A. și Ana Rodica Stăiculescu
Vot tensionat în Consiliul Local
Pe 30 iunie 2025, în ședința ordinară desfășurată online, Consiliul Local Constanța a aprobat cu 14 voturi pentru, 6 împotrivă și 6 abțineri proiectul privind punerea în executare a sentinței definitive. Proiectul nu prevedea niciun loc de parcare.
Dezbaterile au fost aprinse. USR-istul Florin Cocargeanu a ridicat probleme de legalitate, iar consiliera Felicia Ovanesian a afirmat că proiectul este nelegal și că în spate ar exista chiar un conflict de interese al avocatului municipalității. Avocatul Black Waters a replicat că instanța a validat documentația, iar blocarea în continuare ar fi un nou abuz.
Tema este una sensibilă: construcție în zona protejată a unui monument istoric de categoria A.
Terenul și proiectul
Terenul de 295,7 mp aparține Anei Rodica Stăiculescu, moștenitoarea Verginiei Brezeanu. Aici Black Waters vrea să ridice un bloc cu înălțimea de 30 de metri, fără locuri de parcare, cu spații comerciale la demisol și parter și 11 apartamente la etajele superioare.
Un proiect similar fusese aprobat în 2019, respins în 2023, iar investitorii au depus inclusiv plângeri la DNA împotriva fostului primar și a unor consilieri.
În 2019, un sondaj public inițiat de Primărie a arătat că 70,1% dintre constănțenii participanți NU sunt de acord cu ridicarea unui bloc în perimetrul Porții Mari a Cetății Tomis.
Justiția a intervenit
Tribunalul Constanța și apoi Curtea de Apel Constanța au anulat în 2024 hotărârea de respingere din 2023, au constatat exces de putere și au obligat Consiliul Local să emită o hotărâre de adoptare a PUD-ului. Totodată, au precizat că aprobarea PUD-ului este doar o etapă – autorizația de construire se decide ulterior.
Municipalitatea a fost obligată și la plata a peste 10.000 lei cheltuieli de judecată.
Cine este Black Waters
Black Waters S.A. este o firmă din Constanța, înființată în 2014, cu activitate principală „servicii anexe transportului pe apă”. În 2024 a avut o cifră de afaceri de 1,64 milioane lei (–68%), profit net 151.278 lei (–62%) și 13 angajați. Acționari: Gheorghe Lisandru (50%), Remus-Alfredo Budur (40%) și Ioan-Claudiu Dobre (10%). Numele acționarilor apare și în alte companii cu conexiuni puternice în zona energetică și logistică locală, controlate de Daniel Moraru.
De ce a mai fost nevoie de o hotărâre în 2025
Hotărârea din 30 iunie 2025 este rezultatul direct al obligației judiciare: Consiliul Local a fost forțat de instanță să emită o hotărâre de adoptare a PUD-ului, după ce în 2023 îl respinsese.
Acum, Asociația de Proprietari Blok MK2 contestă chiar această hotărâre – ceea ce redeschide disputa în fața instanței.



