Blue Theatre, ziua a patra de teatru independent la Constanţa

doua liniute

Cea de-a treia zi albastră a teatrului a început cu o producţie a Teatrului de Artă Bucureşti, „Cerere în căsătorie“, în regia lui Victor Olăhuţ, având în distribuţie pe Florentina Năstase, George Constantinescu şi Valentin Terente. Un spectacol amuzant şi dinamic, apreciat de public, dar mai puţin de critici. A continuat cu „Happy End“, în regia lui Alexandru Bogdan, cu Tudor Istodor şi Raluca Aprodu. Aici, arta actoriei a fost condusă către cote înalte de interpretarea lui Tudor Istodor, un actor cameleonic şi inspirat, stăpân elocvent al tuturor mijloacelor de exprimare artistică. Seara a fost încheiată de producţia Godot Café-Teatru „Două liniuţe“, avându-i în distribuţie pe Marius Manole, Medeea Marinescu, Irina Antonie, Anghel Damian, Lia Bugnar, Cătălin Babliuc şi Istvan Teglas, în regia binecunoscutei Lia Bugnar. Un spectacol ofertant, cu un text prea stufos pe alocuri, cu un Marius Manole insuficient utilizat şi cu câteva probleme de mecanică teatrală şi actoricească. Per ansamblu, producţia a fost gustată de public şi a trecut cu brio testul „celui de-al treilea spectacol“ al serii.

Oferta spectaculară a acestei seri cuprinde două producţii de excepţie. „30+“, de la ora 18.00, în regia lui Alexandru Bogdan. Distribuţie: Corina Moise, Ana Covalciuc, Ioana Anastasia Anton, Florina Gleznea, Dana Rogoz, Andreea Mateiu. Producţie: Godot Cafe-Teatru. De la ora 20.30 intră în scenă Magda Catone şi Claudiu Bleonţ, într-o piesă binecunoscută a Teatrului de pe Lipscani, „Un bărbat şi mai multe femei“.

”Vă aşteptăm alături de noi la sala Teatrului de Stat din Constanţa, în fiecare seară, până sâmbătă, 10 septembrie 2016, inclusiv. Programul poate fi consultat pe site-ul festivalului, www.fitic.ro. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Accesul interzis copiilor. Evenimentul este susţinut de Primăria Municipiului Constanţa”, au precizat organizatorii.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.