Boc dă exemplu, în Cluj, despre cum se construiește un cartier. Mazăre și Făgădău au demonstrat cum se poate distruge

autobuz în Cluj
Cluj-Napoca (foto: Facebook/Emil Boc)

Cluj-Napoca dă exemplu despre cum se construiește un cartier: întâi stabilești unde sunt bulevardele, spațiile verzi, școlile, grădinițele, abia apoi te apuci de construit.

La noi e invers: întâi construiești pe orice metru pătrat liber, apoi îți dai seama că nu mai ai loc nu numai de parcuri, dar nici măcar de aruncat gunoiul. Nu-i glumă, se întâmplă în cartierul Compozitorilor din Constanța, care, deși are și blocuri cu până la 10 etaje, multe dintre fără ghenă, nu este prevăzut cu niciun loc pentru aruncat deșeuri, pentru că inițial în cartier trebuia să fie numai case. De asemenea, probabil din același motiv, în cartier nu este amenajat, de către primărie, niciun loc de parcare.

Revenind la Cluj. Emil Boc a anunțat, în ședința de Consiliul Local de miercuri, că a aprobat realizarea unui plan urbanistic zonal pentru ce înseamnă zona Sopor. Este un proiect pe 237 de hectare, care va avea 15-20,000 de locuințe. Aproximativ 50,000 de oameni vor locui acolo. Un oraș în oraș.

„Acolo pregătim noi tot, unde vor fi bulevardele, școlile, grădinițele, parcurile, să nu se mai ajungă la situații de aglomerare sau de imposibilitate de circulație cum este acum de a trebuit să blocăm regimul de construcție în Bună Ziua până se lărgește strada. Sau la fel și în Borhanci. Acum începem invers. Stabilim de acum foarte clar lucrurile ăstea mari apoi dăm drumul la construcții. Acolo toate terenurile sunt private, nu sunt ale Primăriei dar noi facem PUZ-ul ca să facem un cartier nou al Clujului a la carte”, a spus Emil Boc, citat de ClujCapitala.ro.

Uitați-vă la cum a construit Radu Mazăre blocurile pentru tineri de pe Baba Novac. Circa 1.400 de apartamente, vreo 300 de locuri de parcare, iar, la aproape 10 ani de la predarea primelor locuințe, zona nu este încă asfaltată. Evident, oamenii parchează pe unde apucă, pe trotuare, în intersecție, în stația de autobuz, etc, iar traficul în zonă e în coșmar.

Pe Mazăre nu prea-l mai interesează aceste lucruri, în Madagascar nu se confruntă cu ele.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Programul Trezoreriei Statului la finele anului 2018

vin dec. 21 , 2018
Operaţiunile în numerar şi prin virament în unităţile Trezoreriei Statului în perioada Sărbătorilor de iarnă, se vor efectua după următorul program: I. Operaţiuni în numerar 1. Ridicarea sumelor în numerar din conturile instituţiilor publice deschise la unităţile Trezoreriei pentru achitarea drepturilor salariale, de asigurări şi asistenţă socială, precum şi pentru […]
trezorerie constanta

V-ar putea interesa și: