
La 1 ianuarie 2023 au intrat în vigoare contractele de serviciu public aferente transportului județean. Este o premieră pentru județul Constanța. Detalii AICI.
„După 16 ani, în sfârșit Legea nr. 92/2007 are aplicabilitate și aici la noi, având în vedere că a fost ignorată în mod sistematic de personaje precum Nicușor Constantinescu sau Horia Țuțuianu.”, a remarcat deputatul Bogdan Bola, într-o postare pe pagina sa de socializare.
„Cu toate acestea, deși au avut 16 ani la dispoziție să creeze o modalitate de operare viabilă, în mod evident, autoritățile județene au fost luate pe nepregătite și deja s-a instalat haosul pe șoselele noastre. Acest serviciu de transport, absolut esențial pentru oamenii din județul nostru, este la ora actuală o bătaie de joc: cursele nu sunt bine gândite, orarul nu este adaptat în mod corespunzător, tarifele nu sunt respectate, elevii sunt în continuare batjocoriți etc.”, spune acesta.
La toate aceste probleme, ar fi trebuit să ne așteptăm la un răspuns „în forță” din partea conducerii Consiliului Județean Constanța, crede deputatul, având în vedere că, potrivit acestor contracte, rolul principal în organizarea și desfășurarea acestui serviciu public aparține consiliului județean. Ca să înțelegeți mai bine:
Programul de transport e stabilit de consiliul județean
Tarifele sunt stabilite de către consiliul județean,
Calitatea mijloacelor de transport este stabilită de consiliul județean.
Recomandare: Transport de persoane la suprapreț, sub ochii lui Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța?
„Cu toate că are toate aceste responsabilități, nu am văzut nicio campanie de informare și consultare reală a oamenilor cu privire la necesitățile de transport, ci doar niște studii făcute din birou, de o firmă abonată la contractele cu autoritățile locale. Oamenii au fost mințiți de către Decebal Făgădău, Vergil Chițac și Mihai Lupu că vor avea transport metropolitan în Constanța, adică un transport integrat al municipiului cu localitățile limitrofe. Contractele pentru serviciul public de transport județean au fost încheiate până în 2028 inclusiv. Deci totul este blocat, nu s-au înțeles între ei. Sau s-au înțeles foarte bine.”, a subliniat Bogdan Bola.
Acesta crede că toți constănțenii au dreptul să își cunoască drepturile legale, iar el, ca reprezentant al acestora în forul legislativ al țării, are datoria să se asigure că legile aprobate de Parlament nu sunt simple hârtii.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 92/2007, călătorii (denumiți utilizatori) au următoarele drepturi:
de a beneficia, liber și nediscriminatoriu, de serviciul public de transport local și județean, ceea ce trebuie să se prevadă expres în regulamentul serviciului public de transport local și județean.
de acces la informațiile publice cu privire la serviciul public de transport local și județean. Autoritățile administrației publice locale sau asociațiile de dezvoltare intercomunitară ori alte forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale au obligația de a comunica informații cu privire la indicatorii de calitate a serviciului, la structura tarifară și în clauzele contractuale care sunt de interes public;
hotărârile consiliilor locale, ale consiliilor județene, ale Consiliului General al Municipiului București sau ale adunării generale din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ori altei forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale cu privire la serviciul public de transport local și județean vor fi aduse la cunoștința utilizatorilor;
să conteste hotărârile consiliilor locale, ale consiliilor județene, ale Consiliului General al Municipiului București, sau ale adunării generale din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ori altei forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale, după caz, în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect, provocat de acestea, în condițiile legii;
să solicite și să primească, în condițiile legii, despăgubiri sau compensații pentru daunele provocate lor de către operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați prin nerespectarea obligațiilor asumate prin contractele de atribuire a gestiunii;
să sesizeze autorităților administrației publice locale și județene sau asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ori altor forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale orice deficiențe constatate în efectuarea serviciilor publice de transport local și județean și să facă propuneri vizând înlăturarea acestora;
să renunțe, în condițiile legii, la serviciile contractate;
să fie consultați, direct sau prin intermediul unor organizații neguvernamentale reprezentative, în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor, strategiilor și reglementărilor privind serviciul public de transport local și județean;
pentru plata serviciului public de transport local și județean, anumite categorii de utilizatori, persoane fizice, beneficiază, în condițiile legii, de facilități.