
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a ajuns vineri la Constanța pentru a gestiona criza declanșată de demisiile de la vârful organizației județene: Bogdan Huțucă a renunțat la conducerea PNL Constanța, iar Florin Mitroi a demisionat din funcția de președinte al Consiliului Județean.
După mai multe discuții purtate cu primarii liberali și cu alți membri importanți din partid, la sediul PNL de pe strada Traian, Bolojan a transmis un mesaj scurt presei care îl aștepta. Uransmis un mesaj de calm, dar fără soluții imediate. Deciziile privind viitorul conducerii PNL Constanța au fost amânate pentru luna ianuarie, după Anul Nou.
Florin Mitroi nu a fost la sediul partidului.
Liderul liberal a participat la ședința Biroului Politic Județean, unde au fost analizate demisiile și tensiunile interne care au dus la această situație. El a precizat că a înțeles nemulțumirile și dezamăgirile celor implicați și a subliniat importanța stabilității administrative într-un județ în care PNL deține funcții-cheie.
Mesajul transmis de la Constanța a fost unul de așteptare: PNL rămâne, cel puțin temporar, într-o formulă de avarie, cu o conducere provizorie și fără decizii ferme anunțate public.
Criza politică din filiala PNL Constanța rămâne, astfel, deschisă. Ordinea promisă a fost amânată, iar organizația județeană intră în noul an cu mai multe semne de întrebare decât răspunsuri.
Recomandări:
Epidemie de demisii între politicienii din Constanța: azi, primarul din Lipnița
Florin Mitroi – mitul salvatorului care nu și-a înfruntat umbra




Bolojan e userist sub acoperire, nu are treaba cu PNL, nu il baga nimeni in seama