
COMPLETARE ora 17.00 „Cauza probabilă a fost autoaprinderea maltodextrinei (substanță rezultata în urma prelucrării porumbului) in timpul uscării. Au fost afectate: instalația de uscare (tanc 72mc) și instalația aferentă uscatorului. Linia tehnologica era în probe. Intervenția s-a incheiat la ora 14:21.”, spun cei de la ISU.
COMPLETARE ora 13.04 „A fost o explozie la un bazin sub presiune. S-a declanșat sistemul propriu de stingere a incendiului și s-a rezolvat de la sine problema.”, a precizat primarul Valentin Vrabie.
COMPLETARE ora 12.55. „În urma recunoașterii, nu au fost identificate victime. Se lucrează pentru înlăturarea efectelor negative. Nu mai există flacără, pompierii intervin pentru răcirea zonei.”, au declarat pompierii. Problemele au apărut de la centrifuga de mare capacitate aflată în probe, care s-a supraîncălzit.

Un apel la 112 a anunțat o explozie urmată de incendiu la fabrica de amidon din Medgidia. La fața locului se îndreaptă mai multe echipaje ale ISU Dobrogea.
Forțe alocate: 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de descarcerare, 1 autospecială de intervenție la înălțime, 1 autospecială de transport personal și victime multiple, 1 autospecială CBRN și 2 ambulanțe SMURD.
Misiunea este în dinamică.
Din primele informații, nu este nimic foarte grav.
Fabrica de amidon, cea mai mare din această parte a Europei, este în probe. Recent a fost emisă autorizația de funcționare.

Revenim cu detalii.