Bunica, nepoții și kurtos kalacs-ii din târgul de Crăciun organizat în Constanța

Ionuț Rusu, viceprimar al Constanței

Nu ajunsese la târgul de Crăciun până acum, deși își dorea mult. A făcut o vizită pe 5 ianuarie când, culmea, deși Crăciunul trecuse, târgul era deschis.

A aruncat o privire împreună cu bunica ei. A văzut o tonetă în care se vindea kurtos kalacs, cozonacul acela secuiesc. I s-a făcut poftă și i-a cerut bunicii unul.

Proastă idee, cel puțin din punct de vedere financiar.

Un kurtos kalacs în târgul cu care se laudă atât de mult viceprimarul Ionuț Rusu costă 30 de lei. 30! Personal, nu am văzut niciodată unul mai scump nicăieri în România. Are 360 de grame.

Și cei care îl vând știu că e scump, așa că au și o variantă mini, la „numai” 15 lei. Are 180 de grame.

O acadea simplă, pe care o găsești în magazin cu circa 2 lei, costă 7 la târg.

Dacă o bunică are patru nepoți și fiecare vrea un kurtos normal, o va costa 120 de lei. Fără apă, acadele sau altceva.

Pensia medie în județul Constanța este de 1.698 de lei, potrivit Direcției Județene de Statistică, dar valoarea aceasta nu ia în calcul pensiile agricultorilor, mult mai mici. Asta înseamnă un venit de circa 56 de lei pe zi. Așadar, 4 kurtos înseamnă pensia pe două zile.

Produsul este vândut de o firmă, organizată ca întreprindere individuală, din Constanța.

Bun, veți spune că este o chestiune de cerere și ofertă și parțial aveți dreptate. Nimeni nu-ți bagă mâna în buzunar.

Să reținem însă că acest târg este organizat de Primăria Constanța din bani publici. Așadar, vadul comercial este creat din banii tuturor. Să reținem și că acest târg a fost organizat fără niciun fel de licitație, fără un caiet de sarcini în spate. Cum au fost selectați cei care vând? Nu ni s-a spus, dar, dacă nu a fost licitație, nu rămâne decât varianta invitației.

Dacă am fi avut un caiet de sarcini bine pus la punct și o concurență între comercianți, cu siguranță că prețurile de vânzare ar fi putut fi mai mici.

Dar cine să aibă interes? Vă reamintesc faptul că viceprimarii Constanței, Ionuț Rusu și Florin Cocargeanu, au negociat ca primăria să dea mai mulți bani City Mall pentru a găzdui unele servicii.

Când a venit vorba despre propria deplasare în America, Ionuț Rusu nu s-a uitat la bani, deși erau bani publici. S-a cazat la cinci stele în Washington, la patru stele în Florida și și-a făcut până și testul covid din bani dumneavoastră.

P.S. La târgul de Crăciun din Brașov, din Piața Sfatului, un kurtoș costa 12 lei (în data de 27 decembrie 2021). În Piatra Neamț costa 20 de lei.

Zen Residence
energia residence

Următorul articol

Pandemia de covid se va termina, cel mai probabil, în luna mai, cu o condiție

Wed Jan 5 , 2022
Răzvan Cherecheș (foto), expert în sănătate publică și profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, a declarat, miercuri, că cel mai probabil România va atinge imunitate de grup în luna mai, cu o condiție: să nu apară o tulpină nouă. Profesorul a prezentat un grafic în care puteți vedea cum creșterea […]