Bursele elevilor din Mangalia au fost majorate

burse elevi mangalia

Consiliul Local Mangalia a aprobat, recent, un proiect de hotărâre inițiat de primarul Radu Cristian, privind majorarea burselor acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, începând cu semestrul I din anul şcolar 2019-2020.

Astfel, pentru elevii care obţin burse de performanţă, suma crește de la 80 la 200 de lei. Pentru cei care beneficiază de burse de merit, suma se majorează de la 70 la 80 de lei, iar pentru beneficiarii burselor de studiu şi sociale, sumele alocate cresc de la 55 la 60 de lei, respectiv de la 50 la 55 de lei.

Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a declarat că această măsură, alături de taberele gratuite, încurajează elevii să obțină rezultate mai bune la învățătură.

„Întotdeauna, voi  susține actul educaţional, prin acordarea de burse şi organizarea taberelor gratuite pentru elevii cu medii mari. Majorarea burselor a fost o prioritate pentru actuala administrație locală. În funcţie de resursele bugetare, căutăm soluții să acordăm şi alte tipuri de recompense primilor elevi din fiecare clasă”, a explicat primarul Mangaliei.

El a mai precizat că Primăria Mangalia este la zi cu plata burselor aferente anului școlar 2018-2019.

„Au fost situații în care unele unități de învățământ au transmis cu întârziere la Primărie tabelele cu bursele elevilor sau documentele au fost refăcute din cauza unor erori. Din acest considerent, au existat unele întârzieri la plata burselor, dar în prezent situația este rezolvată. După aprobarea bugetului pe anul în curs, urmează să plătim, până la sfârșitul lunii martie, bursele pe semestrul I din actualul an școlar. Fac apel, încă o dată la directorii de școli și licee să transmită corect și la timp dosarele privind bursele elevilor”, a menționat edilul Mangaliei.

În municipiul Mangalia, există aproximativ 1600 de elevi care beneficiază de cele patru categorii de burse oferite de municipalitate.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Neptun TV nu mai emite

Wed Jan 29 , 2020
Neptun TV, televiziune emblematică a județului Constanța, nu mai emite pe principala rețea de cablu, RCS. Constănțenii care au deschis televizoarele pe Neptun TV au putut vedea numai mira. COMPLETARE ulterioară: Nu mai emite nici în rețeaua UPC. S-a întâmplat la numai o zi după ce televiziunea a ieșit de […]
neptun tv