Este seară, puţin peste ora 17.00. Trei femei din Buzău, colege de serviciu, îşi termină tura la o fabrică locală şi hotărăsc să plece împreună acasă cu maşina companiei, condusă de una dintre ele. O zi obişnuită care s-a transformat în tragedie, scrie ObservatorNews.
Pe E85, cunoscut drept „drumul morţii”, un şofer de TIR a pierdut inexplicabil controlul autovehiculului şi a intrat pe contrasens, izbind în plin maşina în care se aflau cele trei femei. Nu a fost timp de reacţie.
Impactul a fost devastator. TIR-ul, cu numere de Republica Moldova, a distrus complet autoturismul, aruncându-l într-un şanţ de pe marginea drumului. Puţin a lipsit ca mastodontul să intre într-o casă. Localnicii, deşi obişnuiţi cu accidentele de pe acest drum, au fost şocaţi de amploarea tragediei.
„La noi se aud bubuituri mereu, accidente. Am crezut că e o explozie de cauciuc, când am văzut TIR-ul. Dar s-a văzut un praf mare”, a relatat un martor.
Printre victime se afla Valentina, o femeie de 56 de ani, contabilă la firma de distribuţie a produselor agricole unde lucrau toate cele trei femei. Ea muncea din greu pentru a-şi întreţine familia. Acasă o aşteptau două fete de 21 şi 27 de ani. Fiica cea mare având dizabilităţi, soţul Valentinei rămăsese acasă pentru a-i fi însoţitor.
Din păcate, impactul cu TIR-ul i-a fost fatal Valentinei. Salvatorii nu au mai putut face nimic pentru ea, declarând decesul la faţa locului. Celelalte două femei au fost transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean Buzău pentru îngrijiri medicale.
„Din accident au rezultat trei victime, toate din autoturism. Din păcate, una a decedat la faţa locului, iar celelalte două au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale”, a declarat Cosmin Cireșaru de la Poliția Rutieră Buzău.
Şoferul TIR-ului, un bărbat de 55 de ani, a scăpat nevătămat. Acesta a fost dus la spital pentru prelevarea probelor biologice, însă testele efectuate la faţa locului nu au indicat prezenţa alcoolului sau a drogurilor în organismul său.
Accidentul readuce în atenţie pericolul de pe E85, una dintre cele mai periculoase şosele din România, unde frecvenţa accidentelor grave este alarmantă. Tragedia celor trei femei din Buzău este încă o dovadă că pe „drumul morţii” orice călătorie poate deveni fatală.