
Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale din România, a declarat în campanie că apa trebuie să fie gratuită.
„La orice robinet din țara aceasta a noastră, trebuie să fie apă de cea mai bună calitate și GRATIS. Apa este dată de Dumnezeu, tu nu poți să pui preț pe apă. Energia, la fel. Avem tot ce e necesar.”
Detalii în emisiunea de mai jos.
Companiile de apă investesc sute de milioane de euro în extragerea apei, transport și filtrare. Georgescu nu a precizat cum va fi apa gratis, cu toate că aceste operațiuni presupun cheltuieli mari.
Criză a apei
Un studiu al Organizaţiei Naţiunilor Unite din 2020 (instituție în care a lucrat și Călin georgescu) arată că nivelul actual de consum al apei potabile este nesustenabil. Fără o reducere a acestuia, în curând ne vom confrunta cu o criză a apei. „La actualul nivel de consum, lumea s-ar putea confruntă cu o scădere de 40% a rezervei de apă potabilă în doar 15 ani”, se arată în Programul Mondial de Evaluare a Apei, citat de portalul Market Watch.
„Creşterea economică şi a standardelor de viaţă în rândul clasei de mijloc a generat un consum ridicat al apei, care se dovedeşte nesustenabil acolo unde resursele sunt limitate sau în zone unde distribuţia, preţul, consumul şi managementul resurselor de apă sunt deficitare”, arată raportul întocmit de specialiştii ONU.
Populaţia în creştere şi gradul ridicat de urbanizare accentuează în egală măsură problema. Cererea de apă tinde să se dubleze faţă de rată de înmulţire a populaţiei globului. Populaţia lumii este preconizată să atingă cifra de 9,1 miliarde de persoane în 2050, faţă de 7,2 miliarde cât numără în prezent. Dezvoltarea centrelor urbane adaugă o presiune suplimentară pe resursele de apă. Până în 2050, 69% din populaţia globului va locui în oraşe, faţă de 50% în prezent.
Recomandare: