Campionat de tenis de masă organizat de Primăria Ovidiu

Astăzi, 2 februarie, s-a desfășurat prima ediție a ,,Campionatului de tenis de masă’’ la amatori. Evenimentul a fost organizat de primăria orașului Ovidiu, prin Clubul Sportiv Ovidiu, al cărui președinte onorific este celebrul campion Ilie Floroiu, și Direcția Județeană de Tineret și Sport, reprezentată de director Mariana Solomon.

Competiția a avut ca scop principal premierea sportivei Luciana Mitrofan, locuitoarea orașului Ovidiu, care a obținut titlul de campioană europeană la tenis de masă, motiv pentru care acesteia i-a fost acordat titlul de “cel mai bun sportiv al orașului Ovidiu în anul 2018”, primind totodată din partea primăriei Ovidiu o bursă în valoare de 10000 lei pentru performanțele deosebite obținute.
După alocuțiunile invitaților și a domnului primar George Scupra, sportiva premiată a disputat un meci demonstrativ, la profesioniști, având ca partener pe colega sa, sportiva Caragea Claudia.

Prima ediție a turneului de amatori la tenis de masa s-a desfășurat pe două categorii de vârsta: 14 – 18 ani și peste 18 ani. La fiecare categorie au fost înscriși 12 participanți, fiind premiate locurile I – IV.

“Investind în sport, investim de fapt în generațiile ce ne vor urma. La Ovidiu investim în sportul de masa, iar vârfurile sau copiii foarte talentați merg mai departe la cluburile din Constanța sau din țară, ceea ce ne bucură. Rolul nostru, atât ca părinți cât și ca factori de decizie în administrația locală este acela de a crea toate condițiile pentru descoperirea potențialului copiilor noștri din orice domeniu, fie că vorbim de sport, cultură, educație sau alte activități. Felicit campioana noastră, dar totodată îi felicit pe părinții acesteia pentru perseverența și eforturile realizate având ca rezultat această performanță și nu în ultimul rând pe antrenorii sportivei. Începând de astăzi Clubul Sportiv Ovidiu deschide o nouă secție sportivă și ne dorim ca pe viitor să obținem și alte rezultate deosebite cu sportivii noștri”.

George Scupra, primarul orașului Ovidiu
energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

I-a furat telefonul pe stradă

Sun Feb 3 , 2019
O femeie a fot tâlhărită ziua în amiaza mare, pe o stradă din municipiul Constanța. La data de 1 februarie a.c., ora 12.15, aceasta a rămas fără telefonul mobil, care i-a fost furat de un bărbat. Urmare a cercetărilor în acest caz, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție au identificat […]