”Când îl citesc pe Eminescu îl aud pe Dumnezeu gândind în română”

asociatie 2

Am ezitat dacă să scriu textul acesta sau nu, pentru că sunt coleg și prieten cu cei de la Constanța altfel – Asociația Civică pentru Constanța.

Cu toate acestea, evenimentul pe care l-au organizat pe 15 ianuarie, de ziua lui Mihai Eminescu, merită punctat, din câteva motive.

Să vă reamintesc despre ce a fost vorba. Asociația a organizat, alături de Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” și Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, evenimentul cultural intitulat „La marginea mării”, dedicat poetului. Printre invitați s-au numărat actorii Maia Morgenstern și Marius Manole, criticul literar Angelo Mitchievici, balerinii Amalia Mândruțiu și Horațiu Cherecheș, soprana Laura Eftimie, baritonul Marius Eftimie și pianista Andrada Ștefan. De asemenea, în foaierul teatrului, a putut fi admirată expoziția “Eminescu în grafica lui Salmen”, din colecția lui Viorel Lipovan.

O să fiu cât mai obiectiv posibil, de aceea voi nota doar câteva idei:

  1. A fost un moment cultural de care Constanța avea nevoie. Cu atât mai binevenit cu cât nu s-a cheltuit niciun leu din banul public.
  2. Publicul a fost eterogen. Și copii de 6-7 ani, și bătrâni de, cred, 90, și oamenii obișnuiți, și VIP-uri, și săraci, și bogați.
  3. Să o vezi pe Maia Morgenstern este întotdeauna o încântare.
  4. Marius Manole, care nu făcea parte din lista actorilor mei preferați, a intrat în ea.
  5. Discursul lui Angelo Mitchievici a fost (poate prea) curajos. Cu siguranță nu toată lumea a fost de acord cu el.
  6. Poate pe viitor un astfel de discurs ar putea fi făcut mai interactiv, nu scolastic.
  7. Mai mulți elevi olimpici au fost premiați cu vouchere la Cărturești. Printre ei, mai multe fete deștepte din mediul rural. Felicitări.
  8. Multă lume care a așteptat la ușă și nu a putut să intre. Organizatorii au spus ”în limita locuri disponibile”, dar când vii cu copilul și stai în frig nu e plăcut.
  9. ISU se ține tare pe poziții. Spectacolul nu avea voie să înceapă dacă nu erau toți spectatorii pe scaune.
  10. Concluzia serii îi aparține amiralului Vergil Chițac; ”Când îl citesc pe Eminescu îl aud pe Dumnezeu gândind în română”.

P.S.  ”Au rămas afară cel mult zece persoane, dintre care niciun copil”, spune Alin Vintilă, unul dintre organizatori. Au intrat în sală și cei fără invitații, în măsura în care au fost locuri libere.

Sursă foto: Asociația Civică pentru Constanța


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Exasperat de indolența autorităților, primarul Valentin Vrabie a deszăpezit singur un drum județean. VIDEO. COMPARAȚIE

mar ian. 19 , 2016
Localitatea Peștera a fost blocată timp de două zile de restul județului din cauza viscolului. Școlile au fost închise, mașinile cu pâine și alte alimente nu au mai ajuns. Din fericire, nu a fost nevoie în această perioadă de ambulanțe sau mașini de pompieri. Toate acestea s-au întâmplat pentru că […]

V-ar putea interesa și: