
Una din întrebările de pe buzele părinților, elevilor și profesorilor este „când se vor redeschide școlile”.
Colonelul dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a răspuns la întrebare.
„Cred că la sfârşit de aprilie, sfârşit de martie – început de aprilie. Cam asta este perioada în care noi estimăm începerea vaccinării în etapa a treia, deci atunci vom fi terminat deja etapa a doua de vaccinare, adresată persoanelor populaţiei vulnerabile şi cea a categoriilor de persoane care deservesc activităţi esenţiale”, a spus col. dr. Gheorghiţă la Digi 24.
Gheorghiță a mai precizat că odată vaccinate persoanele vulnerabile și profesorii, școlile pot fi deschise fără riscuri, nefiind necesară vaccinarea copiilor.
În prezent, elevii din toată ţara desfăşoară cursuri online, din cauza pandemiei de coronavirus.
România este pregătită, în momentul de faţă, pentru a începe vaccinarea pe data de 27 decembrie. Primii vaccinaţi vor face parte din spitale de primă linie, iar imaginile cu primul român vaccinat vor fi transmise în direct.