Candidații PNL pentru Constanța, Vergil Chițac la Primărie și Florin Mitroi la Consiliul Județean, au fost validați de conducerea liberală

Organizaţia Judeţeană a PNL Constanța a stabilit, pe 15 martie, candidatul pentru președinția Consiliului Judeţean, Florin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian, de lângă municipiul Constanța. De asemenea, liberalii au decis că primarul Vergil Chiţac este susţinut pentru o nouă candidatură la Primăria Constanţa.

Primarul Vergil Chiţac, amiral în rezervă, a fost ales acum patru ani la conducerea municipiului Constanţa.

„Este primul şi singurul primar liberal ales în această funcţie. Datele publice arată că sub administraţia Vergil Chiţac municipiul a reabilitat reţeaua de termie şi a început construcţia unui nou CET, totul cu fonduri din programe structurale europene şi PNRR. Este singurul municipiu reşedinţă din România care a scăzut în această iarnă gigacaloria pentru cetăţeni. În seria de realizări din Constanţa ultimilor 3 ani şi jumătate se înscriu asfaltările bulevardelor principale, amenajarea unei zone de mobilitate urbană, lucrări la reţeaua de iluminat public, lucrări de extindere a spaţiilor verzi din parcurile principale ale oraşului sau reabilitări ale principalelor unităţi de învăţământ. Constanţa Marilor Proiecte este sloganul cu care primarul în funcţie se prezintă în faţa alegătorilor, cu investiţii de 5,3 miliarde de lei în raza municipiului”, argumentează liberalii din filiala Constanţa.

Florin Mitroi este primarul localităţii Valu lui Traian cu patru mandate câştigate. La ultimele alegeri, Florin Mitroi a obţinut peste 90% din voturile cetăţenilor.

„Comunitatea de la Vestul municipiului Constanţa a avut o evoluţie spectaculoasă. De la numai 8 mii de locuitori în 2002, populaţia ajunge astăzi la peste 30.000. Primarul Florin Mitroi este unul dintre cei mai carismatici oameni de administraţie din Constanţa, cu experienţă de 20 de ani în funcţia de primar al uneia dintre cele mai bogate comune din România”, afirmă colegii săi de partid, adăugând că „numitorul comun al celor doi candidaţi constă în capacitatea acestora de a asigura finanţări europene pentru investiţii publice, fiecare în localitatea pe care o administrează”.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Un comentariu la “Candidații PNL pentru Constanța, Vergil Chițac la Primărie și Florin Mitroi la Consiliul Județean, au fost validați de conducerea liberală

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Elevi ai Colegiului „Mircea cel Bătrân”, premiați la Concursul național de matematică „Laurențiu Panaitopol”

joi mart. 21 , 2024
În perioada 16-17 martie 2024 a avut loc cea de-a XII-a ediție a Concursului național de matematică  „Laurențiu Panaitopol”, organizat de Colegiul Național „Spiru Haret” din Tulcea în colaborare cu Societatea de Științe Matematice din Tulcea. Concursul, care reprezintă un cadru stimulativ de întrecere a elevilor cu performanțe matematice, cinstește […]