Candidatul PNL Constanța pentru Camera Deputaților, Ana Marcu: „Municipiul Constanța nu mai are primar, ci doar un șef de campanie electorală”

foto-ana-marcu

Candidatul PNL Constanța pentru Camera Deputaților, Ana Marcu, este de părere că, în acest moment, municipiul Constanța nu mai are primar, ci doar un șef de campanie electorală.

E mare lucru să-ți păstrezi firescul și cumpătul în efervescența unei campanii sau precampanii electorale. Presiunea este mare și pentru a face față și a ține drumul drept este nevoie de caracter. Iar caracterul politicianului se dezvăluie în campania electorală, atunci când indiferent de limbajul folosit, niciodată nu poți spune altceva decât ceea ce ești”, susține Ana Marcu.

Aceasta amintește că, în ultimele zile, a urmărit declarațiile mai multor oameni politici din PSD Constanța.

„Am observat că a fost supărare mare în ședința Consiliului Local Constanța cum că PNL s-a opus preluării Stadionului Farul. Dar să ne aducem aminte: același PSD a dat, a cerut, iar a dat, iar a cerut reabilitarea Cazinoului Constanța. Rezultatul? Se va face, puțintică răbdare, vă rugăm! Tot PSD Constanța a cerut și iar a cerut, și a mai cerut o dată Portul Constanța. Fără dezbatere, fără strategii și prioritizare, doar așa, pentru că vrea. Rezultatul? Am pierdut și puținul pe care l-am avut, în acest moment niciun procent din Portul Constanța nu mai aparține municipalității. De asemenea, PSD Constanța a cerut să administreze CET și a cerut, și au făcut studii, s-au inițiat hotărâri. Și? Avem în continuare cea mai scumpă gigacalorie”, reamintește candidatul liberal la Camera Deputaților.

Ana Marcu subliniază faptul că municipalitatea, deși solicită tot mai multe obiective în administrare, nu are nicio soluție pentru rezolvarea problemelor.

Se spune că atunci când pierzi e bine să nu pierzi și lecția. Din păcate, PSD Constanța a pierdut lecția, iar ceea ce se întâmplă acum mă determină să cred că nici nu a dorit vreodată să învețe vreo lecție. Ceea ce nu înțeleg reprezentanții PSD Constanța este faptul că municipiul Constanța este un oraș cu probleme, care trebuie prioritizate și analizate serios. Constanța are nevoie de politicieni serioși și de un primar cu caracter! Și pentru că se apropie campania electorală, PSD Constanța are nevoie de un șef de campanie. Iar cum dorința PSD este lege, în această perioadă municipiul Constanța nu mai are primar, ci doar un șef de campanie electorală!”, a conchis candidatul PNL Constanța pentru Camera Deputaților, Ana Marcu.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.