Capcana lui Legal

cristian hagi

Una dintre deschiderile celebre din șah este denumită „capcana lui Legal” sau „matul lui Legal”.

Cel care o aplică își sacrifică regina, încă de la începutul partidei, pentru ca apoi să dea mat cu una dintre piesele mai puțin importante de pe tablă. Cu un cal, de exemplu. În numai șapte mutări.

Deschiderea a fost inventată de François Antoine de Legall de Kermeur, care a trăit pe aproape toată întinderea secolului al XVIII-lea. A fost probabil cel mai bun șahist din lume în jurul anului 1730.

Capcana lui Legal o deschidere folosită și de mari maeștri, dar și de amatori.

Îmi place matul lui Legal, mi se pare plin de învățăminte. Când joci cu cineva care aplică strategia, prima ta impresie este una că adversarul a făcut o greșeală și aproape că simți mirosul victoriei. Știi însă că în șah, ca și în viață, în general, lucrurile nu sunt atât de simple. Evident, există erori, dar între jucătorii buni aceste erori pur și simplu nu se întâmplă. Începi apoi să-ți calculezi mutările următoare. Dar dacă regina este o capcană? Îți spui că nimic nu e gratis în lumea asta, nici o oferă de 2 plus 1 gratis nu înseamnă că al treilea produse este realmente gratis. ȘTII că o regină nu poate cădea fără luptă. Cu toate acestea, cei mai creduli și mai puțin pregătiți cad în capcană.

E ca atunci când un mecanic auto îmi spunea că „oamenii vor să fie păcăliți”. Veneau la el cu mașini care ar fi avut, chipurile, numai câteva zeci de mii de kilometri, cumpărate de la un pensionar din Germania, la un preț incredibil de bun. Deși ar fi trebuit să recunoască păcăleala, se lăsau amăgiți de vorbele frumoase și cumpărau mașina. Evident, la o verificare sumară a unui specialist observau că are, de fapt, câteva sute de mii de kilometri. Și, poate, fusese și grav avariată. La fel ca în capcana lui Legal, însă, se lăsau amăgiți de oferta prea bună, de capturarea reginei.

Capcana lui Legal are o problemă. Poți pierde ușor dacă nu stăpânești bine arta șahului.

Astăzi, Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a șefei DNA, Codruța Kovesi. Era obligat să o facă, desigur. Spun însă unii specialiști că ar mai fi avut posibilitatea să tragă de timp, de exemplu, să impună un termen mai îndepărtat al revocării. Cu riscul de a se confrunta cu suspendarea.

Este Klaus Iohannis un bun jucător de șah? M-am întrebat dacă a aplicat capcana lui Legal. Dacă, de exemplu, o sacrifică pe Kovesi, amorțind astfel simțurile opoziției, pentru ca apoi să dea o lovitură de grație. Ca de exemplu, să forțeze demiterea premierului, să creeze o aripă mai puternică anti-Dragnea în PSD. Sunt variante vehiculate în mediul online.

Cel mai probabil însă, Klaus Iohannis nu este un bun jucător de șah, ci numai un rege pe o tablă. Un rege care nu se poate mișca decât un singur câmp, cel mai slab și inutil membru al armatei. În șah, regele nu participă la nicio strategie, ci își apără piele. Cel mai curajos lucru pe care îl face este o rocadă pentru a se pune la adăpost. În timp ce ceilalți se luptă, el stă într-un colț, ca într-o vacanță exotică, așteptând să se termine ostilitățile.

Regele nu cunoaște capcana lui Legal. Nu-și dă seama de ce i se întâmplă decât atunci când e șah mat.

Iohannis își va da seama, probabil, la viitorele alegeri prezidențiale, pe care nu mai este atât de sigur că le va câștiga. USR, deși un partid mic, a anunțat că va merge cu un candidat propriu. Dacă va intra în luptă și Codruța Kovesi, Iohannis ar trebui să-și pregătească locuințele din Sibiu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.