Carantină și nu prea. Magazine arhipline, bară la bară pe șosele

Parcare centrului comercial Vivo, plină ca în zilele dinainte de pandemie

Municipiul Constanța este, oficial, în carantină. Oricine iese însă în oraș își poate da seama că este o carantină formală.

Miercuri după-amiază și seara, magazinele din oraș erau arhipline, la fel, de fapt, ca zilele trecute. În centrul comercial Vivo, de pildă, mașinile înaintau cu greu în parcare. Cu o zi înainte, același lucru se întâmpla în centrul Tom.

Pe Aurel Vlaicu se circula ca într-o zi normală de dinaintea Crăciunului, adică bară la bară. Coada de mașini se întindea, azi, din fața Vivo până în dreptul străzii Baba Novac.

De ce este așa de aglomerat? În primul rând, pentru că, folosind declarațiile se poate ieși din casă la cumpărături. Centrele comerciale sunt însă cele mai aglomerate pentru că practic oamenii sunt împinși să vină aici. Magazinele care nu vând mărfuri esențiale sunt închise, de pildă, în weekend, dar hypermarketurile, care vând, desigur, și mărfuri neesențiale, pot fi deschise. Mai e ceva: programul de lucru s-a scurtat, astfel încât același număr de oameni (în teorie) va crea o aglomerație mai mare, pentru că timpul alocat este mai mic.

Polițiștii și jandarmii sunt pe străzi și dau amenzi. În ultimele 24 de ore, au verificat 2.008 persoane și 1.300 de autovehicule, aplicând 156 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de peste 24.600 lei.

Cu toate acestea, numărul cazurilor din Constanța este în scădere. E drept, nici autoritățile nu se dau peste cap pentru a testa cât mai multă lume. Dimpotrivă.

Apropo de Crăciun. Raed Arafat spune că este recomandat să nu se primească vizite, nici chiar din partea membrilor familiei cu care nu se locuieşte în mod constant. În cazul în care se primesc totuşi musafiri, se recomandă purtarea măştii de protecţie, mai puţin în momentul în care se mănânc. Atunci este necesar ca persoanele să stea la distanţă, iar încăperea să fie foarte bine aerisită.

„Să deschidă geamurile, va fi frig, bineînţeles, dar să deschidă geamurile, să aerisească. Dacă vin oameni din altă casă, cu care nu stai de regulă, cu excepţia momentului în care se mănâncă şi unde trebuie totuşi să se păstreze o distanţă, purtarea măştii, care ştiu că este foarte greu, poate unii spun că exagerăm cu aceste recomandări, dar sunt recomandări care au fost menţionate inclusiv de OMS. Adică dacă cu o persoană cu care nu stai, în marea parte a timpului trebuie să ai mască, cu excepţia momentului în care mănânci şi trebuie să fie aerisire foarte – foarte bună în încăperile în care se stă (…) Dar rămâne recomandarea să nu existe astfel de întâlniri, pentru că astfel de întâlniri pot expune şi persoanele în vârstă, pot expune şi persoanele apropiate şi pot să ducă o parte din aceste persoane în spitale şi poate chiar în stare foarte gravă”, a mai declarat Raed Arafat. 

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

PSD spune că noul guvern vrea să vândă Portul Constanța

Wed Dec 23 , 2020
Răzvan Cuc, fost ministru PSD al Transporturilor, a declarat că l-a întrebat pe viitorul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, în timpul audierilor, dacă are de gând să vândă acțiunile la Portul Constanța și Compania Națională Aeroporturi București. Răzvan Cuc susține că viitorul ministru NU a negat. „Acest lucru fusese pus […]
port constanta