Carnetul de marinar este valabil 5 ani, nu 2

În cea mai recentă ședință de guvern a fost adoptată o Hotărâre de Guvern care a modificat valabilitatea Carnetului de Marinar de la 2 la 5 ani, a anunțat Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN).

SLN a început încă din anul 2013 discuții privind ratificarea convenției maritime a muncii MLC 2006 și aducerea într-o formă standard a Carnetului de Marinar, în conformitate cu instrumentul internațional privind actele de identitate a navigatorilor.

În anul 2015, după multe presiuni, adrese, întâlniri și dezbateri aprinse, România a ratificat Convenția privind munca în sectorul maritim, MLC 2006.  Au urmat 2 ani de adrese, cereri, întaniri cu miniștrii, cu reprezentanții ANR pentru implementarea acestei Convenții , finalizandu-se până la urmă un draft de implementare care oricum era departe de a respecta standardele, principiile și înțelesul articolelor convenției.  

Odată cu negocierile aplicării Convenției MLC 2006, în grupul de lucru format din reprezentanți ai Sindicatului Liber al Navigatorilor, Asociatiei Agențiilor de Crewing din România și ANR, SLN a propus și acceptarea de principiu a unei valabilități a Carnetului de Marinar de la 2 la 5 ani, propunere care s-a acceptat unanim, fără a avea cineva ceva împotrivă ca acest document de identitate a navigatorilor să fie valabil 5 ani. Acest lucru a și fost consemnat în presă, în acel an.  

Au urmat apoi ani în care SLN a depus cereri peste cereri, a explicat ce este de fapt Carnetul de Marinar, care e practica internațională, a cerut accept în scris al Autorității Navale Române, a cerut și s-a întâlnit cu miniștrii ai transporturilor, dar toate aceste eforturi se blocau undeva în cadrul ministerului.  

„Mandatul domnului Ministru Sorin Grindeanu a fost unul de mari ateptari și s-a dovedit un mandat de succes cel puțin până acum, dacă punem în discuție că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii avea cel mai mare număr de acte normative europene întârziate, care nu erau implementate  și care puteau genera tot atat de multe motive de infrigment. 

S-a cerut o audiență ca și in cazul celorlalți ministri, cererea sindicatului a fost acceptată iar în întâlnirea care a avut loc, reprezentanții Sindicatului Liber al Navigatorilor au expus o serie de acte normative de interes pentru personalul navigant, probleme care ar fi trebuit rezolvate de mult dar care trenau inexplicabil. Cu mare bucurie am constatat că ne întâlnisem cu un ministru asumat, care a înteles perfect dezideratele expuse de noi. O cerere a aprobat-o pe loc, celelalte urmând a avea caracterul ”urgent” de elaborare. Un suport neașteptat dar mai mult decât binevenit pentru cei peste 33.000 de navigatori romani.”, spune Adrian Mihălcioiu, președintele SLN.

Astazi, la două luni de la întalnirea noastră cu ministrul Sorin Grindeanu, s-a aprobat în sedință de guvern mărirea valabilității Carnetului de Marinar de la 2 la 5 ani.  

„Nu e cazul să mai enumerăm beneficiile acestei modificari legislative, navigatorii știu despre ce e vorba. Noi vom solicita ANR o suplimentare corespunzatoare a paginilor documentului pentru a asigura o reală valabilitate a Carnetului de Marinar de 5 ani. 

Ce ni se pare totusi destul de important pe lângă cele cunoscute de navigatori, este faptul că acum am reușit să trecem peste un moment de cotitură, peste o mentalitate comunistă de a lega carnetul de marinar de vizita medicală, de a trece peste acea gândire învechită din trecutul comunist în a vedea  Carnetul de Marinar ca pe un pașaport pentru cei ce doresc să fugă din țară.”, a mai spus acesta.

Însă SLN mai are de lucru. Va înainta și va sprijini actul normativ de implementare a Convenției privind actul de identitate al navigatorului, convenție care trebuie ratificată de România pentru a se da o formă a Carnetului de Marinar în conformitate cu toate normele de securitate a documentelor de identificare a persoanei.   

Sursă foto: SLN


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Piese auto susceptibile a fi contrafăcute, depistate într-un container sosit din Dubai în Portul Constanţa

joi mart. 24 , 2022
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța – Sud Agigea au descoperit în Portul Constanţa, într-un container sosit din Dubai, 16 seturi pentru reparație motor și 57 de piese auto diverse mărci, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului […]
piese-auto-contrafacute-2

V-ar putea interesa și: