Cătălin Moroșanu le-a vorbit elevilor din Ovidiu despre bullying și prevenția împotriva consumului de droguri

Cătălin Moroșanu cel mai iubit sportiv al luptelor de contact din România, a fost prezent în Ovidiu pe 23 noiembrie 2022, la invitația primarului George Scupra.

Acesta a ținut un seminar pe teme sociale (bullying și prevenția împotriva consumului de droguri) în fața a peste 400 de elevi din Ovidiu (Liceul Tehnologic „Ion Podaru” , Școala Gimnazială Nr. 2 „Poet Ovidiu” și grupa de karate al Clubului Sportiv al orașului – Ashikara).

Copiii s-au bucurat de prezența marelui campion, iar la sfârșitul seminarului, după discuții libere și întrebări, au primit autografe și fotografii cu Cătălin Moroșanu.

„Ne onorează vizita lui Cătălin Moroșanu în orașul nostru și cred ca elevii noștri au nevoie de repere și de exemple pozitive. Sportul este cea mai bună alternativă pentru o viață sănătoasă și totodată îi ajută la disciplină și educație. Mă preocupă viitorul tinerei generații și de aceea facem tot ceea ce ține de noi să investim și să promovăm acest tip de evenimente. Le urez succes tuturor copiilor, la școală dar și în competițiile în care sunt angrenați și felicit părinții care își îndrumă copiii către sport.”, a declarat primarul George Scupra.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

Constanța: temperatura va scădea până la zero grade săptămâna aceasta

Thu Nov 24 , 2022
Vremea în Constanța este în răcire, iar temperatura va scădea zilele viitoare până la zero grade Celsius. PROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 24.11.2022 ORA 08:00 – 25.11.2022 ORA 08:00 Deși temperaturile vor scădea ușor, vremea se va menține mai caldă decât normalul acestei perioade. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 […]