Câte cazuri de covid sunt în localitățile din județul Constanța azi

Prefectura Constanța a anunțat incidența cazurilor de covid în toate localitățile din județ. În municipiul Constanța s-a ajuns la 7,43 cazuri la mia de locuitori, ceea ce înseamnă că sunt 2.304 cazuri active în ultimele 14 zile.

Mangalia a ajuns la 5,78, iar Medgidia la 3,68.

În toate cele 3 municipii s-au înregistrat scăderi. Incidența a crescut însă – ușor – în orașe precum Eforie și Negru Vodă.

La nivel național, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.416 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 73 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În intervalul 10.11.2021 (10:00) – 11.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 318 decese (161 bărbați și 157 femei), din care 15 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita,  Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea,  Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 318 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă  20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 9 la categoria de vârstă 40-49 ani, 29 la categoria de vârstă 50-59 ani, 74 la categoria de vârstă 60-69 ani, 101 la categoria de vârstă 70-79 ani și 100 la categoria de vârstă peste 80 ani.

295 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 12 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 11 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 15 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Buzău, Galați, Gorj, Iași, Neamț, Tulcea și Municipiul București, în lunile octombrie 2021 și noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 303 decese.

Din totalul de 318 pacienți decedați, 291 erau nevaccinați și 27 vaccinați. Cei 27 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 30-39 ani și peste 80 de ani. 26 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 16.588. Dintre acestea, 1.772 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 286 sunt minori, 262 fiind internați în secții și 24 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.493.777 teste RT-PCR și 4.823.573 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 17.114 teste RT-PCR (9.748 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.366 la cerere) și 34.705 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 97.289 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.397 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.874 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 69 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.471 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 309 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 10 noiembrie, 2.824 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 555.825 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 4 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

LOCALITATE INCIDENȚĂ
11 NOIEMBRIE
INCIDENȚĂ
10 NOIEMBRIE
CAZURI CONFIRMATE
ÎN ULTIMELE 14 ZILE
MUNICIPIUL CONSTANŢA7.437.722304
MUNICIPIUL MANGALIA5.786.31231
MUNICIPIUL MEDGIDIA3.683.71162
ORAŞ CERNAVODĂ4.695.2387
ORAŞ EFORIE8.037.6789
ORAŞ HÂRŞOVA4.945.3954
ORAŞ MURFATLAR6.387.170
ORAŞ NĂVODARI6.977.27305
ORAŞ NEGRU VODĂ7.757.5845
ORAŞ OVIDIU6.537.14107
ORAŞ TECHIRGHIOL4.644.4140
23 AUGUST6.216.3836
ADAMCLISI6.146.1414
AGIGEA12.9413.48120
ALBEŞTI5.675.4222
ALIMAN1.811.815
AMZACEA4.814.4714
BĂNEASA1.231.057
BĂRĂGANU3.223.227
CASTELU4.244.2424
CERCHEZU7.428.1610
CHIRNOGENI7.838.1525
CIOBANU2.812.8110
CIOCÂRLIA7.046.7222
COBADIN4.624.8244
COGEALAC2.82.815
COMANA1.981.984
CORBU9.579.4263
COSTINEŞTI8.088.6628
CRUCEA4.264.2613
CUMPĂNA5.946.7596
CUZA VODĂ1.061.065
DELENI2.492.496
DOBROMIR0.790.793
DUMBRĂVENI000
FÂNTÂNELE1.871.873
GÂRLICIU0.630.631
GHINDĂREŞTI1.892.645
GRĂDINA16.916.918
HORIA1.821.822
INDEPENDENŢA0.350.351
ION CORVIN3.483.487
ISTRIA2.822.827
LIMANU7.167.4549
LIPNIŢA3.013.349
LUMINA7.47.2489
MERENI7.047.4617
MIHAI VITEAZU3.452.9213
MIHAIL KOGĂLNICEANU5.165.2552
MIRCEA VODĂ2.582.9514
NICOLAE BĂLCESCU3.613.6120
OLTINA7.787.3719
OSTROV1.912.349
PANTELIMON2.122.124
PECINEAGA4.614.3316
PEŞTERA1.412.545
POARTA ALBĂ6.096.7736
RASOVA4.65.1417
SĂCELE1.241.653
SALIGNY7.647.6418
SARAIU6.45.68
SEIMENI2.312.315
SILIŞTEA2.672.674
TÂRGUŞOR6.326.3210
TOPALU2.342.344
TOPRAISAR6.225.640
TORTOMAN1.071.072
TUZLA8.117.9759
VALU LUI TRAIAN7.888.28139
VULTURU2.812.812
 6.256.504794

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Black Friday pe litoral. Tarifele pentru vara 2022 pornesc de la 25 de lei

joi nov. 11 , 2021
Românii își pot achiziționa sejurul la mare, în stațiunile autohtone, pentru vara 2022 cu reduceri de până la 59%, anunță turoperatorul Litoralulromanesc.ro, lider pe segmentul vacanțelor la Marea Neagră, care subliniază că acestea sunt cele mai mari discounturi din an, pentru că la pachetele deja reduse de Early Booking se […]

V-ar putea interesa și: