Președintele Klaus Iohannis este așteptat să promulge o ordonanță extrem de importantă pentru Portul Constanța. Este vorba despre Ordonanța 22, care reglementează multe aspecte din activitatea portuară. Operatorii portuari și sindicaliștii sunt de acord cu ea, la fel și parlamentarii, Fondul Proprietatea, care deține 20% din acțiunile Companiei Naționale Administrația […]

Drumul județean dintre Peștera și Ivrinezu se asfaltează. Lucrările au început deja, după cum vedeți în fotografii. „Până acum s-a asfaltat aproximativ un kilometru, iar până la sfârșitul săptămânii viitoare se vor asfalta încă șase kilometri”, au declarat reprezentanții Consiliului Județean Constanța, care au ajuns azi la fața locului, în […]

Fondul Proprietatea trimitea, ieri, un comunicat de presă către mass-media din România, referitor la Portul Constanța (îl puteți citi mai jos). La nici 24 de ore, Organizația Patronală Operatorul Portuar a reacționat. Iată ce spun operatorii portuari: „Prin comunicatul promovat in cursul zilei de ieri, 26.06.2017, Fondul Proprietatea aduce la […]

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a susținut, ieri, o reprezentație a spectacolului „Metamorfoze” în regia lui Silviu Purcărete, la Constanța. Scaunele au fost ocupate în totalitate (se joacă în aer liber), ba chiar mai multe persoane s-au așezat pe trepte sau au urmărit spectacolul din picioare, după gardul de protecție. […]

Primăria Ovidiu organizează, de marți, 27 iunie, trei evenimente care vor transforma orașul, pentru o săptămână, în capitala culturală a României. Este vorba despre Simpozionul „Ovidienii” (ediția I), Zilele Orașului Ovidiu (ediția a IX-a) și Festivalul Cântecului Popular „Elena Roizen” (ediția a X-a). Cel mai important eveniment, din prisma faptului […]

Situație incredibilă la Cuptorul cu plăcinte. Direcția Sanitar Veterinară spunea ieri că a închis restaurantul, astăzi funcționează fără probleme. Potrivit unui comunicat remis de Diana Cristescu, directorul executiv al DSV, s-a pus sub sechestru sanitar întreaga cantitate de alimente și acestea urmează a fi distruse prin incinerare. Ieri, reprezentanții legali […]