Vineri dimineață se înregistrau valori mari de trafic pe drumurile care duc spre litoral. Poliția a anunțat valori mari de trafic dinspre Autostrada 4 spre Mangalia. „Se dirijează pe tronsonul cuprins între intersectia DN39/ A4 si iesire din localitatea Eforie Nord”, au transmis polițiștii. Din jurul orei 09.00 au început […]

  Statul Major al Forțelor Navale marchează aniversarea Zilei Marinei Române printr-o serie de evenimente, organizate în șapte orașe din România, la care vor participa mii de marinari militari, zeci de nave și numeroase aparate militare de zbor. Ziua Marinei Române a fost organizată pentru prima dată în anul 1902, […]

Delfinariul din Constanța a fost, ieri, gazda unui eveniment deosebit: reprezentația de la ora 17.00 a fost acompaniată de ritmurile unei orchestre simfonice. Este vorba despre orchestra Bigg Dimm a’Band a Academiei de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj – Napoca, prezentă la Constanta pentru a susține reprezentații în cadrul proiectului […]

Scandal în stațiunea Neptun. Nemulțumiți de modul în care se desfășura un control al Protecției Consumatorilor, reprezentanții Tavernei Zorbas l-au luat, practic, la bătaie pe șeful instituției, Horia Constantinescu. Acesta se afla pentru verificări împreună cu niște colegi. Aceștia au chrmat atât Poliția, cât și Jandarmii, pentru a aplana conflictul. […]

Poliția Locală Constanța acționează și în cartierele de la marginea orașului. Astfel, în după-amiaza zilei de 30.07.2018, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică 4 aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cartierele constănțene Inel 2, Brătianu, Medeea, Palas, Zona Industrială și Compozitori au aplicat 53 de amenzi contravenționale în […]

Mai multe zone ale orașului Constanța s-au inundat, duminică, după ploaia care a căzut după-amiază. La intersecția dintre străzile Soveja și Chiliei circulația era aproape imposibilă. Un echipaj al Poliției a ajuns în zonă pentru a opri traficul. Compania de apă a primit 38 de reclamații și lucrează la remedierea lor. […]