Şeful Inspectoratului de Poliţie Constanţa şi adjunctul pe linie de ordine publică au fost schimbaţi din funcţie, după apariţia imaginilor cu turiştii care s-au prins în horă la Mamaia. Decizia a fost luată după ce o comisie din cadrul Corpului de Control al Ministrului Afacerilor Interne a evaluat măsurile dispuse […]
Deschidere
Județul Constanța are multe lucruri de oferit. Fie că sunteți localnic, fie turist, sunt câteva locuri pe care trebuie să le vedeți. O idee de excursie de o zi, pe care am pus-o în practică recent, implică vizitarea a două cetăți antice, a unui muzeu de artă și o masă […]
Consiliul Județean Constanța a câștigat procesul, în litigiul împotriva S.C. Mara Construct SRL și va recupera prejudiciul creat Județului de aceasta, a anunțat instituția, printr-un comunicat de presă. CJC a prezentat un scurt istoric al parcursului relațiilor contractuale și judiciare dintre UAT Județul Constanța și societatea sus menționată. Astfel, în […]
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că se poate muri și la 30 – 39 de ani, fără comorbidități, din cauza coronavirusului, și a afirmat că o parte din români nu mai au instinct de conservare. „Este o recrudescenţă a numărului de cazuri tocmai prin nerespectarea unor reguli şi unor […]
În acest weekend plajele sălbatice de la Vadu, Corbu și Capul Midia, din perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării, au fost luate cu asalt de către turiști care nu au respectat normele de mediu. Astfel, pe plaja Vadu au fost estimați în fiecare zi din weekend peste 8000 de turiști cu […]
De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 434 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 22 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate (una chiar azi dimineață), iar 365 de pacienți au fost declarați vindecați (din Constanța și alte județe). În […]
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat duminică seară la Digi24 că autorităţile analizează zone precum litoralul și Valea Prahovei, întrucât „acolo se respectă cel mai puţin regulile”. „Trebuie să facem o analogie și să vedem ce înseamnă tot turismul de pe Valea Prahovei apoi tot litoralul. Vine populație din toată […]
Peste 10 milioane de contaminări cu noul coronavirus au fost înregistrate la nivel global, potrivit unei analize Reuters. Numărul deceselor provocate de boala Covid-19 a depăşit 498.000, iar specialiștii spun că pandemia a intrat într-o nouă fază. Pragul de 10 milioane a fost depăşit duminică, după ce în ultimele săptămâni […]
Roata panoramică din Constanța, asemănătoare celei din Londra, a fost dată în folosință vineri seară. Reprezentantul constructorului, David Lamborghini, a spus că a montat astfel de roți în multe orașe ale lumii, cum ar fi Paris și Barcelona. Zece persoane au muncit o săptămână ca să o ridice. „Într-o cabină, […]
Funcția de prefect nu-i deloc ușoară. Am văzut mulți politicieni trecând prin ea, și fiecare a fost transformat, printr-un soi de alchimie, lăsând la iveală unele caracteristici ale personalității, mai mult sau mai puțin plăcute. Mai degrabă neplăcute. De pildă, egoul exacerbat al unor a fost hrănit așa cum vântul […]