Fondurile de pensii facultative (Pilonul 3) aveau active în valoare de 4,42 miliarde de lei, la finalul lunii octombrie, în creştere cu 32% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
„Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (96%), majoritatea fiind denominate în lei (90%)”, se menţionează în raport.
Potrivit sursei citate, valoarea contribuţiilor virate în luna octombrie a fost de 52,9 milioane de lei, în timp ce contribuţia medie a fost 158 de lei.
La finalul lunii octombrie, titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 2,914 miliarde de lei, respectiv 65,9%.
Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 1,101 miliarde de lei (24,9%).
Obligaţiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 161,128 milioane de lei, respectiv 3,6% din totalul activelor, iar depozitele cu 117,795 milioane lei (2,7%).
Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 695.554 de participanţi în octombrie 2023.
Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, Generali Stabil, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea şi Raiffeisen Acumulare.
Diferențe
Pensia privată este suma plătită periodic participantului sau beneficiarului, în mod suplimentar şi distinct de cea furnizată de sistemul public.
Pilonul I reprezintă sistemul public de pensii.
Pilonul II este sistemul pensiilor administrate privat (pensii private obligatorii), administrate de societăţi pe acțiuni, sistem bazat pe aderare obligatorie pentru persoanele cu vârsta până în 35 de ani şi opțional pentru persoanele cu vârsta între 35 şi 45 de ani, contribuţii definite şi conturi individuale.
Pilonul III este sistemul de pensii facultative, administrate de societăţi pe acțiuni, sistem bazat pe aderare facultativă şi conturi individuale.
Avantaje
Avantajele Pilonului III sunt următoarele:
• primiți mai mulţi bani când ieşiți la pensie;
• nu plătiți impozit pentru contribuţie dacă aceasta este mai mică decât echivalentul a 400 euro/an angajator/angajat;
• suma cu care contribuiți se deduce din impozitul pe venit (în condițiile de deductibilitate precizate mai sus);
• sunteți protejat financiar: suma acumulată în cont va fi la dispoziţia dumneavoastră;
• la fel se va întâmpla şi în caz de invaliditate permanentă;
• în caz de deces, moştenitorii vor beneficia de banii din contul dumneavoastră;
• aveți libertate de mişcare pentru că dumneavoastră decideți: fondul de pensii la care contribuiți, nivelul contribuţiei şi perioada în care cotizați,