
De cinci ani, constănțenii aud promisiuni despre parcuri noi, pasaje moderne și transport gratuit. În realitate, orașul e plin de șantiere oprite, proiecte uitate și fotografii frumoase pe Facebook. În timp ce Primăria nu reușește să termine ce a început, viceprimarul Costin Răsăuțeanu anunță un nou proiect: „Parcul Etniilor – Arborele Vieții”.
Viceprimarul Constanței, Costin Răsăuțeanu (PSD), a anunțat astăzi, pe rețelele de socializare, că a depus un proiect de hotărâre de consiliu pentru amenajarea Parcului Etniilor – „Arborele Vieții”.
„În cadrul proiectului, fiecare comunitate etnică va planta un copac specific zonei din care provine, ca simbol al rădăcinilor, al diversității și al unității noastre. Cred cu tărie că unitatea și diversitatea sunt puterea Constanței și farmecul Dobrogei”, a scris Răsăuțeanu.
Postarea nu explică însă lucruri esențiale despre acest proiect — în primul rând care este costul necesar și de unde vor proveni banii, având în vedere că orașul se află în faliment, după cum a declarat chiar primarul, și are nevoie să se împrumute cu zeci de milioane de lei pentru cheltuieli de funcționare, nu pentru dezvoltare.
Dincolo de acest aspect, nu putem ignora faptul că atât primarul Vergil Chițac, cât și viceprimarul Costin Răsăuțeanu au promis în ultimii ani numeroase proiecte, dintre care majoritatea nu au început niciodată, au fost abandonate sau întârziate.
Promisiuni fără rezultat
De exemplu, la 14 ianuarie 2021, Primăria Constanța anunța că va crea „în scurt timp” un parc în zona Inel II – Compozitorilor, pe terenul unde se afla Registrul Auto Român. După aproape cinci ani, nu s-a plantat nici măcar o floare (detalii AICI).
În mai 2022, Primăria anunța că municipiul va avea un nou cartier la marginea orașului, în zona DN3C, la nord de bulevardul Aurel Vlaicu (după sensul giratoriu de la Jumbo), de-a lungul drumului spre Ovidiu. Contractul pentru proiectarea unui parc de 36 de hectare fusese semnat, cu o valoare de 6,8 milioane de lei (TVA inclus). Nu s-a mai întâmplat nimic. Cu un înainte, era vorba de două parcuri noi, în suprafață totală de circa 70 de hectare.
Aceeași primărie a început alte două parcuri, care ar fi trebuit finalizate de ani buni, dar lucrările sunt în prezent blocate (detalii AICI). Este vorba despre parcul de pe strada Soveja, unde licitația a fost câștigată de o firmă criticată dur de Vergil Chițac pe vremea lui Decebal Făgădău, dar care ulterior a primit numeroase contracte după ce acesta a devenit primar. Firma a intrat între timp în insolvență.
Situația este similară și la parcul din zona Veteranilor, unde nu se mai lucrează de luni întregi.
Lucrări începute, dar neterminate
Primăria a început și reabilitarea Parcului Tăbăcărie, însă nici acolo lucrările nu sunt finalizate. Doar anumite zone au fost modernizate. Au fost terminate parcul de la Gara Constanța și cel din Poarta 6, însă mulți constănțeni s-au plâns de calitatea slabă a lucrărilor.
O listă lungă de promisiuni
Parcurile nu sunt singurele lucruri care au rămas doar pe hârtie. Multe alte promisiuni ale echipei Chițac–Răsăuțeanu au rămas simple promisiuni. Ne referim aici, de pildă, la parcările subterane și supraterane anunțate în campanie, la transportul gratuit și la reintroducerea tramvaielor, la pasajul peste bulevardul Tomis, care ar fi trebuit să fluidizeze circulația infernală de pe varianta orașului, și la multe altele, la bulevardul Madrid, un parc industrial (fusese anunțat drept prioritatea zero), un nou plan urbanistic general (o altă prioritate zero), dar nu numai.
Promisiuni care riscă să rămână doar pe Facebook
Rămâne de văzut dacă, peste cinci ani, dacă aceeași echipă se va afla la conducerea orașului, „Parcul Etniilor – Arborele Vieții” va fi mai mult decât o postare frumoasă pe Facebook sau va avea aceeași soartă ca restul promisiunilor administrației Chițac–Răsăuțeanu.
COMPLETARE 1. „Vor fi trei locaţii, stabilite ulterior cu liderii comunităţilor etnice din Constanţa. Costurile vor fi minime, asigurate dintr-un parteneriat public-privat”, a anunțat echipa de comunicare a PSD Constanța.
COMPLETARE 2. PSD Constanța a revenit. Nu vor trei locații, ci sunt luate în calcul trei variante, din care se va alege una.






Ati uitat padurea urbana, din inel2. Acum il fac parcare. Hoti incompetenti.