Câțu despre boții de pe Facebook: „Se observă cu ochiul liber că majoritatea reacţiilor venite din ferme sunt negative, nu pozitive”

Preşedintele PNL, premierul Florin Cîţu, a reacţionat după relatările referitoare la o „fermă de like-uri” pornind de la aprecierile la postările sale venite din partea unor conturi false, aparent ruseşti şi vietnameze. Cîțu acuză „un atac” şi susţinând că „se observă cu ochiul liber că majoritatea reacţiilor venite din ferme sunt negative, nu pozitive”.

„Nu înţeleg cum o astfel de informaţie a fost preluată de toată presa arătând cu degetul spre PNL. Se observă cu ochiul liber că majoritatea reacţiilor venite din ferme sunt negative, nu pozitive. Este evident că a fost un atac. O aşa denaturare a faptelor în media este inacceptabilă, pentru propriul public în primul rând, dar ne-am obişnuit cu astfel de mistificări”, a transmis luni şeful Executivului, prezentând şi mai multe capturi de ecran menite să îi confirme afirmaţiile.

Florin Cîţu a fost acuzat în spaţiul public că îşi cumpără like-uri, pornind de la faptul că una dintre postările în care el vorbea despre negocierile pentru formarea Guvernului are numeroase aprecieri, majoritatea provenite de la conturi ruseşti sau vietnameze.

Situaţia a fost ironizată şi de fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, demis de Cîţu.”Relaxat sâmbătă dimineaţa, am zis să verific ce a mai glăsuit liderul echipei câştigătoare, urmaşul Brătienilor, cel mai mare duşman al PSD. Pare că premierul demis al ţării nu prinde foarte bine în România dar la nivel internaţional rupe! Atât în spaţiul ex-sovietic cât şi în Vietnam!”, a scris Voiculescu, ataşând postării şi un clip video cu reacţii la la postarea lui Florin Cîţu..




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

Colonelul Gheorghiță: „Nu este deloc mai bine! Niciun deces pe care îl putem preveni nu este tolerabil”

Mon Nov 8 , 2021
Medicul Valeriu Gheorghiţă atrage atenţia că valul patru al pandemiei de COVID este departe de a se fi încheiat, el susţinând că “nu avem niciun motiv să credem că evoluţia va fi una favorabilă în perioada următoare”. Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare consideră că 240 de decese asociate COVID sau […]

V-ar putea interesa și: