Caz extrem de rar: o pacientă cu două vagine și sept uterin complet a născut la termen un bebeluş perfect sănătos

Dr. George Diaconu

Medicii ginecologi din cadrul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Euromaterna s-au confruntat cu un caz extrem de rar, dar care, în cele din urmă s-a încheiat cu succes, pacienta reuşind, să aducă pe lume, vara aceasta, un băieţel frumos şi sănătos.

Povestea este următoarea: pacienta în vârstă de 24 de ani îşi dorea foarte mult să obţină o sarcină, dar nu reuşea. Încerca de patru ani să îşi îndeplinească visul de a deveni mamă, dar, din păcate, fusese diagnosticată cu infertilitate primară, uter didelf (două utere) și vagin dublu. Pacienta a efectuat înainte de a ajunge la Spitalul Euromaterna o histerosalpingografie și a primit diagnosticul de malformaţie uterină congenitală, malformație care nu putea permite obţinerea unei sarcini sau dacă se obţinea, şansele de a o putea duce la termen, erau extrem de mici, existând rare cazuri de nașteri la termen.

„Ea era diagnosticată cu uter didelf, adică avea două utere la nivelul pelvisului, cu două deschideri la nivel vaginal. Surpriza a fost, la momentul respectiv, că, de fapt, avea un sept vaginal complet, două vagine, cum se spune în popor, şi, efectiv, septul era prezent până la nivelul labiilor mici şi împărţea vaginul în două cavităţi. Pe fiecare vagin se observa orificiul de col, ca şi cum ar fi colul uterin, şi de aici a apărut şi acel diagnostic de uter didelf, care a fost susţinut printr-o procedură ţintită, pacienta făcând înainte de a ajunge la noi, o verificare a trompelor uterine, deci o histerosalpingografie, în care a reieşit foarte clar că avea două hemicorpuri uterine. Adică, fiecare corp uterin corespundea cu câte o trompă și câte un ovar. În urma consultului clinic şi imagistic, am constat, că, de fapt, era un singur corp, cu un sept uterin complet care se continua cu cel vaginal, moment în care s-a schimbat problema şi s-a luat în calcul o operaţie care să-i redea şansele de a rămâne însărcinată și să ducă la termen o viitoare sarcină, maximizând șansele prin această tehnică chirurgicală. Pacienta a fost foarte încântată că cineva i-a oferit această oportunitate. Drept urmare, împreună cu echipa operatorie am propus planul terapeutic, care a presupus o intervenție pe cale laparoscopică de explorare, pentru confirmarea diagnosticului pus. După ce am avut confirmarea clară că uterul la exterior este perfect normal, am inițiat continuarea intervenției printr-o procedură non-invazivă pe la nivelul vaginului, unde s-a practicat pe cale histeroscopică rezecția septului vaginal, dar și a celui uterin. Intervenția a fost una de amploare, pentru că acest tip de operație este efectuat într-un spațiu extrem de mic și orice manevră greșită poate duce la complicații. Din acest motiv, intervenția chirurgicală trebuie efectuată de medici cu experiență vastă în chirurgia minim-invazivă, mai ales asupra cavității uterine”, a declarat dr. George Diaconu.

Sursă: Euromaterna.ro

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Se oprește apa în mai multe zone din Constanța

Tue Aug 16 , 2022
În vederea executării lucrărilor de sectorizare la nivelul rețelei de distribuție precum și remedierea avariei survenite pe conducta de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Sarmisegetuza cu Jupiter din municipiul Constanța, se va sista furnizarea apei potabile de miercuri – 17 august 2022, ora 22.00, până joi – 18 […]