Cazul pensiilor speciale. Guvernul Orban taie în carne vie

Ludovic Orban, președintele PNL

Premierul Ludovic Orban a declarat, într-un interviu acordat HotNews, că guvernul analizează își asume răspunderea și pe o lege de eliminare a pensiilor speciale pentru parlamentari.

„E posibilă angajarea răspunderii și pe Secția specială și analizăm acum posibilitatea asumarea răspunderii pe desființarea pensiilor speciale pentru parlamentari, pe modificarea legii privind statutul deputaților și senatorilor care a statuat pensiile speciale pentru parlamentari. Sunt curios cum vor reacționa parlamentarii. Poate atunci vor și mai dornici să adopte o moțiune”, a declarat Orban la HotNews Live.

Pensiile speciale pentru aleșii locali au fost un subiect aprins de dezbatere în ultimii ani. Deși societatea civilă și unii politicieni s-au opus, alți lideri politici au insistat că sunt necesare și că pensiile speciale li se cuvin.

Politicienii PSD au susținut în nenumărate rânduri pensiile speciale pentru aleșii locali. În 2018, reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România, conduși de primărița din Cumpăna, lider PSD, Mariana Gâju, s-au plâns că, după şapte mandate, au pensii foarte mici, chiar sub salariul minim.

„Vrem ca și pensia, după ce o viață ți-ai pus-o în slujba comunității, să-mi redea demnitatea”, spunea Mariana Gâju.

In iulie 2019, guvernul Dăncilă a adoptat prin ordonanţă de urgenţă Codul Administrativ care prevede ca, de la 1 ianuarie anul acesta, primarii, viceprimarii, preşedinţii de Consilii Judeţene şi adjuncţii lor vor primi pensii speciale. Potrivit prevederilor, un șef de consiliu județean cu 3 mandate ar fi ajuns la o pensie specială de 7.000 de lei, iar un primar cu un singur mandat ar urma să primească aproape 1.300 de lei pe lângă pensia obișnuită sau aproape 3.900 de lei dacă a avut 3 mandate.

Primarul sectorului 3, Robert Negoiță, spune pentru Europa Liberă că nu este de acord cu aceste pensii speciale, deși Asociația Municipiilor din România, pe care o conduce, a susținut proiectul Codului Administrativ, conform vicepremierului Daniel Suciu.

„Eu sunt împotriva oricăror pensii speciale. Tot ce este special este în afara normalității, pentru că atâta vreme cât iau mai mulți bani decât fondul pentru care au contribuit, înseamnă că ceilalți le plătesc pensia. Special înseamnă că îți iei mult mai mulți bani decât ai contribuit. Ceilalți îți plătesc ție pensia, ceea ce este în neregulă. Pensiile speciale conduc la anormalitate”, a spus Robert Negoiță, pentru Europa Liberă.

Potrivit Adevărul, ei care au fost primari în Cluj Napoca se vor raporta la venitul lunar încasat în prezent de Emil Boc, respectiv 12.520 lei. Pentru trei mandate ar încasa suplimentar pensiei 7.211,52 lei în fiecare lună. Foştii primari ai Capitalei, Viorel Lis sau Traian Băsescu, vor primi indemnizaţii lunare raportate la venitul actual al Gabrielei Firea, respectiv 9.937 lei. Luând în calcul un singur mandat ca primar, aceştia ar încasa lunar, suplimentar pensiei, câte 1.908 lei. În cazul a trei mandate, suma se triplează. Calculul indemnizaţiei pe care o vor primi foştii primari din municipiul Iaşi se vor raporta la venitul lunar al lui Mihai Chirica, de 7.051 lei. Pentru un singur mandat, aceştia ar primi suplimentar pensiei câte 1.353 lei pe lună. În ce-i priveşte pe foşti primari ai Constanţei, raportându-ne la venitul actual al lui Decebal Făgădău, de 7.109 lei lunar, aceştia vor primi pentru un singur mandat suma de 1.365 lei.

Radu Mazăre, care a fost primar 4 mandate, ar primi 5.460 de lei lunar.

În decembrie 2019, deputaţii din comisia de muncă au votat aproape în unanimitate ca parlamentarii, aleşii locali, magistrații şi aviatorii să nu mai primească o pensie, alta decât cea bazată pe principiul contributivității.

„Nimeni din Europa nu este la fel de drastic cum suntem noi. Și tot noi suntem oaia neagră a Europei, tot noi suntem corupții Europei și doamna Monica Mcovei care a făcut lucrurile astea are pensie specială de la Parlamentul European. O individă din asta care a stricat țara de la un capăt la altul are pensie specială de la Parlamentul European plătită tot de români, că nu i-o plătește Juncker. I-o plătește contribuția statul român, deci contribuabilul român. Să vină madam Macovei să zică nu vreau pensie specială. S-o arunce în ochii casierului de la Parlamentul European. Și atunci o să vă cred că sunteți corect. Până atunci sunteți numai niște gargaragii, ca să nu vă fac ipocriți”, a spus atunci Adrian Solomon, PSD, președintele Comisiei de muncă din Camera Deputaților, nemulțumit de hotărâre.

Europa FM anunța, la începutul anului, că mai mulți edili ar urma să dea în judecată Guvernul pentru a obține acest drept. Vor să invoce faptul că, la începutul acestui an, timp de 6 zile, Codul Administrativ a fost în vigoare. Cum legea de amânare a fost adoptată prin asumarea răspunderii în Parlament, PSD a contestat la Curtea Constituțională această prorogare. Drept urmare, la 1 ianuarie, timp de 6 zile, s-ar fi aplicat, spun unii edili, care ar vrea să apeleze la instanță.

PSD vrea acum să renunțe la pensiile speciale

Conducerea Camerei Deputaților se reunește luni, de la ora 13:30. Potrivit unor surse citate de Mediafax, PSD vrea să includă proiectul de eliminare a pensiilor speciale. „Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor va avea loc luni, 20 ianuarie, începând cu ora 13.30 (sala „Barbu Catargiu”, nivel P1)”, se arată într-un comunicat al instituției. PSD vrea suplimentarea ordinii de zi cu proiectul care prevede eliminarea pensiilor speciale pentru mai multe categorii de profesii, conform Mediafax.  Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a anunțat, marți, că va convoca o sesiune extraordinară pentru eliminarea pensiilor speciale, în contextul în care PNL a afirmat că nu pot fi dublate alocațiile de stat, din cauza impactului bugetar al acestor pensii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.