CCIR: „Je suis Ciucă!”. „Să nu-l judecăm pentru ce a făcut sau nu acum 19 ani”

camera de comert romania

Primul ministru Nicolae Ciucă este acuzat de plagiat. Acesta ar fi plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138 în lucrarea de doctorat (detalii AICI). Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a ținut să-și facă publică atitudinea față de acuzații, printr-un text intitulat „Je suis Ciucă!”.

A copiat expresia folosită „Je suis Charlie”, creată pentru a susține libertatea de expresie, după ce 12 angajați ai ziarului „Charlie Hebdo” au fost uciși cu sânge rece după publicarea unei caricaturi cu profetul Mahomed.

Iată ce spune CCIR, instituție condusă de constănțeanul Mihai Daraban:

„Constatăm, nu cu surprindere, că în această perioadă de profunde încercări, când coerența și stabilitatea ar trebui să fie cuvintele de ordine, sădirea discordiei, scandalul și stigmatizarea sunt profesiuni de credință pentru unii.

Chiar dacă nu facem politică, considerăm, și știm că și mediul de afaceri și antreprenorii pe care îi reprezentăm simt la fel, că, la timpurile grele pe care le traversăm, România are nevoie de stabilitate politică și guvernanță, dacă vrem să avem parte de redresare și reconstrucție economică.

Dacă vrem stabilitate și predictibilitate, atunci să-l judecăm pe premierul Ciucă pe baza acțiunilor și rezultatelor din postura de șef al Guvernului și nu pentru ce a făcut sau nu acum 19 ani.

Știm și o spunem răspicat că românii s-au săturat de dezvăluiri și detractori, și că tot ce aceștia așteaptă este o guvernare care să-și facă treaba și să fie lăsată să și-o facă.

Ne-am săturat de atacuri și scandaluri sterile, de instabilitate și destabilizatori.

Cu ce și cui ajută un nou scandal (de plagiat) acum când presiunile zilei de azi ne fac să nu știm ce va fi mâine – vrem cu toții ca Statul să facă și să dreagă, însă, în continuu, îi tragem frâna de mână.

Am stat destul pe loc, blocați în propria neputință și ipocrizie, vrem să mergem înainte. Cu scandaluri nu mergem.

Camera de Comerț și Industrie a României merge înainte cu Nicolae Ciucă, primul-ministru al Guvernului României!”

Ce spune președintele României despre caz

Într-un răspuns pentru Europa Liberă, Palatul Cotroceni transmite că președintele Klaus Iohannis consideră corectă decizia premierului Nicolae Ciucă de a solicita analizarea tezei sale de doctorat, în urma acuzațiilor de plagiat publicate de PressOne.

„Președintele Klaus Iohannis își menține poziția reiterată în nenumărate declarații publice privind combaterea fenomenului plagiatului și importanța integrității academice.

Președintele României consideră corectă și necesară decizia premierului Nicolae Ciucă de a solicita analizarea tezei sale de doctorat de către Comisia de Etică a UNAp, orice demers menit să clarifice suspiciunile formulate în spațiul public fiind binevenit.

Până la o decizie finală a instituțiilor abilitate, Președintele Klaus Iohannis nu va mai face alte precizări pe acest subiect”, se arată în răspunsul Administrației Prezidențiale la solicitarea Europei Libere

Premierul Nicolae Ciucă ar fi devenit doctor în Științe militare cu o teză plagiată, a scris, marți, PressOne. Lucrarea susținută în anul 2003 este intitulată „Dimensiunea angajării armatei României în operațiuni întrunite multinaționale”. Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă ar conține cel puțin 42 de pagini plagiate, din totalul de 138, arată PressOne.

La rândul său, Nicolae Ciucă a spus că teza de doctorat „a fost întocmită în concordanță cu cerințele legale existente la momentul respectiv”.

Ulterior, premierul a transmis printr-un comunicat că teza sa de doctorat „înglobează, pe lângă cercetarea științifică și studiul teoretic, experiența acumulată în misiunile reale și exercițiile la care am participat, aceasta constituind, în mod evident, contribuția originală proprie unei teze de doctorat corect elaborată”.

Declarații ale președintelui Iohannis despre plagiat

  • „Plagiatul reprezintă furt intelectual iar instituțiile abilitate trebuie să-i sancționeze drastic atât pe cei care își însușesc ilicit munca intelectuală a altora, cât și pe aceia care facilitează acest lucru”, afirma președintele, în iulie 2021.
  • „Plagiatori nu există numai la noi, există şi în altă parte, dar acolo vorbesc de democraţiile consolidate. Dacă despre un politician apare discuţia că a plagiat, el pleacă din politică. Unii chiar cu o carieră briliantă în politică s-au oprit şi au plecat. Nu a fost nevoie de nimeni să le spună să se retragă dacă sunt hoţi. Noi trăim momentan într-o formă de sincopă. La noi, hoţii s-au cocoţat în vârful statului. Plagiatul e o formă de hoţie, dacă este tolerată, concluzia politicienilor e că se poate şi mai mult”, a spus Klaus Iohannis în 30 iulie 2019 la Timișoara.
  • Dacă un politician e dovedit plagiator, trebuie sa dispară din politică”, declara Klaus Iohannis și în 10 martie 2016, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara.​
  • „În calitatea mea de profesor, cred că este o mare problemă dacă un copil plagiază. Dacă cineva care își scrie lucrarea de doctorat copiază, este o problemă proporțional mai mare și se numește ‘plagiat’. Oriunde în lume, cineva care este prins că a plagiat, dintre politicieni, este obligat prin clasa politică să se retragă din politică. La noi, unul dintre aceștia dorește să fie președintele României”, spunea Klaus Iohannis, în timpul campaniei electorale din 2014, despre contracandidatul său Victor Ponta.
Zen Residence
energia residence

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Cum poți să celebrezi și tu Ziua Internațională a Limbii Materne

Wed Jan 19 , 2022
În fiecare an, sărbătorim împreună pe 21 februarie Ziua Internațională a Limbii Materne. Casa Corpului Didactic din Constanța te invită să iei parte la promovarea diversității lingvistice locale, a valorilor și simbolurilor specifice tuturor comunităților etnice dobrogene. Indiferent de vârstă sau profesie, exprimă-ți dragostea și respectul pentru limba ta maternă, […]