Ce a discutat fiul lui Donald Trump, în spatele ușilor închise, cu un ministru român? „Iubește România, e foarte posibil să investească”

Ministrul energiei, Bogdan Ivan, a detaliat, pe 26 ianuarie, subiectele discuţiei pe care a avut-o, la Forumul Economic Mondial de la Davos, cu Eric Trump, preşedintele Trump Organization şi susţine că acesta ar putea investi în România. De asemenea, Eric Trump ar urma să facă o vizită privată în România.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a vorbit la TVR Info despre participarea la Forumul Economic Mondioal de la Davos şi întâlnirea pe care a avut-o cu fiul preşedintelui Donald Trump, Eric Trump, preşedinte al Trump Organization.

„Ştia multe lucruri despre România. Am vorbit foarte mult despre două elemente care pot să facă diferenţa pentru ţara noastră şi anume producţie mai multă de energie electrică în bandă, ceea ce tot spun de şase luni încoace – şi am reuşit să mutăm o parte din banii care erau destinaţi panourilor fotovoltaice către proiecte mature care să producă suficientă energie electrică şi doi să folosim acea energie electrică sau o mare parte din ea pentru a hrăni şi alimenta fabrici de inteligenţă artificială”, a declarat Bogdan Ivan.

Acesta s-a referit la un proiect iniţiat acum 6 luni de zile, în valoare de 5 miliarde de dolari, pentru cea mai mare fabrică de inteligenţă artificială din întreaga regiune, de care vor beneficia vecinii din Ucraina, din Turcia, plus ţara noastră.

„Acest punct ne poziţionează pe harta mondială investiţiilor strategice, iar fiul preşedintelui Trump a fost extrem de încântat de acest lucru şi e foarte posibil chiar să fie unul dintre cei care vor investi în România în perioada următoare”, susţine Ivan.

Acesta a menţionat că Eric Trump ar urma să vină în România, într-o vizită privată.

„Urmează să vină şi în România, urmează să vină într-o vizită privată, rămâne de văzut dacă respectiva vizită va veni şi cu investiţii punctuale şi concrete în ţară noastră (…) Ceea ce pot să va spun e că iubeşte România, știe de România şi are o părere extrem de bună despre ţara noastră, la fel ca foarte mulţi alţi oficiali americani sau comisari europene cu care am discutat în această perioadă şi nu am discutat proiecte politice, ci am discutat, în primul rând, proiectele de investiţii majore”, a mai declarat Bogdan Ivan.

Fiind unul dintre cei trei miniştri români care au participat la ultima ediţie a Forumului Economic Mondial de la Davos, Bogdan Ivan a anunţat, în 22 ianuarie, că a avut un dialog aplicat şi direct cu Eric Trump, preşedintele Trump Organization, într-un cadru restrâns, cu uşile închise, subliniind că acesta este cel mai solid şi relevant contact cu administraţia Trump din ultimul an şi un semnal clar pentru România.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Plătești taxele fără cozi: Primăria Năvodari mizează pe E-TAX, ghișeul online folosit deja de 18.500 de contribuabili

lun ian. 26 , 2026
Pentru a evita deplasările și a reduce timpii de așteptare de la ghișeele Serviciului Taxe și Impozite, Primăria Orașului Năvodari reamintește contribuabililor – persoane fizice și juridice –  modalitățile de plată online puse la dispoziție, care permit o gestionare rapidă, sigură și eficientă a obligațiilor fiscale către bugetul local. Prin intermediul […]