Ce a făcut comisarul european Corina Crețu pentru Constanța

Corina Crețu, comisar european și candidat al Pro România la alegerile europarlamentare, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că are câteva proiecte de suflet pentru Constanța și că are conștiința împăcată pentru că a făcut câteva lucruri pentru această regiune.

„În primul rând, preluând gradul de absorbție al fondurilor europene la 58%, am încercat să vedem cum putem mări acel grad de absorbție din perioada 2007 – 2014 și primul proiect pe care l-am aprobat, în ianuarie 2015, a fost un proiect pe care noi îl numim retrospectiv, adică pe care se circula încă din 2012, Autostrada Soarelui, porțiunea Cernavodă – Constanța, 52 de kilometri în valoare de peste 300 de milioane de euro. Am preluat creditul către Banca Europeană de Investiții. Era o solicitare depusă la Comisia Europeană care aștepta din anul 2012”., a declarat comisarul european.

Aceasta a mai spus că în anul 2018 a semnat 60 de milioane de euro pentru porțiunea Dunării din județul Constanța.

„Ultima aprobare pe care am aprobat-o săptămâna trecută a fost legată de modernizarea ecluzelor de la Agigea, Ovidiu, Năvodari și Cernavodă. Sunt lucruri importante. Îmi pare foarte rău că, din păcate, autoritățile naționale nu au depus mai multe proiecte pe care noi le numim majore, în valoare de peste 50 milioane de euro. Am avut discuții și cu primarul din Constanța, dar mai ales am avut o discuție cu Asociația Europa Nostra, asociație care militează pentru conservarea patrimoniului cultural, condusă de Placido Domingo, iar mesajul său a fost public, acela ca acest Cazinou din Constanța, care din păcate aflată pe lista celor șapte cele mai deteriorate edificii, să fie realizat. I-am explicat într-o scrisoare lui Domingo că nu este un proiect major, estimările BERD și ale Comisiei arată că sunt necesare între 10 și 20 de milioane de euro. Noi aprobăm doar ce este de peste 50 de milioane de euro. Acest edificiu a trecut de la primăria la MRDAP, iar această instabilitate administrativă a făcut ca locuitorii și turiștii să nu se poată bucura de acest lucru”.

Corina Crețu, comisar european

Aceasta a mai precizat că o doare foarte mult ce se întâmplă cu litoralul românesc.

„Dacă mergem doar câțiva kilometri mai departe și trecem granița, fondurile europene au fost folosite pentru stațiile de epurare a Mării Negre. Vedeți diferența între cum arată ca și culoare și faptul că pe litoralul al Mării Negre avem cei mai mulți oameni care se infestează cu ecoli, acest lucru se poate rezolva cu foarte puțini bani prin stații de epurare. Dacă treceți dincolo, în Bulgaria, tot pe fonduri europene s-au făcut acele ferme pentru fructe de mare, tot pe fonduri europene. Am fi putut face mai mult. Am făcut tot ce am putut și sperăm să revenim și să putem lucra în continuare pentru a face din litoralul românesc și din Constanța, Mamaia, mai mult decât ceea ce au fost odată”, a spus Corina Crețu.

Corina Crețu vă invită pe toți la vot și se arată foarte îngrijorată de un sondaj apărut recent, care arată că forțele care conduc 11 state membre își doresc dezmembrarea Uniunii Europene.

„Indiferent de ideologie, forțele pro europene trebuie să apere acest proiect unic pe planetă, al Uniunii Europene, unde 500 de milioane de oameni au ales să lucreze împreună, să trăiască împreună, să ne apărăm libertățile și drepturile pe care le avem ca cetățeni europeni”, a conchis Corina Crețu.

Vă recomandăm și:

Declarațiile au fost făcute în conferința de presă pe care Victor Ponta, Corina Crețu, comisar european, și Mihai Tudose, ex-premier, candidați ai Pro România la alegerile europarlamentare, au susținut-o, în data de 19 mai 2019, în Constanța, alături de deputații Pro România de Constanța, Mircea Banias și Mircea Dobre.

Material la comanda Pro România. Cod unic de identificare: 41190009


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Festival de folk în cadrul Zilelor Orașului Ovidiu

Dum mai 19 , 2019
Primăria Orașului Ovidiu îi invită iubitorii de muzică bună la un festival de folk, devenit deja tradiție în localitate. Acesta se va desfășura în cadrul Zilelor Orașului Ovidiu, care vor avea loc în perioada 28 – 30 iunie 2019, în zona Parc Faleză Lac). Festivalul de muzică folk, ajuns la […]

V-ar putea interesa și: