Ce acte sunt necesare pentru primul act de identitate

Prima carte de identitate se eliberează la împlinirea vârstei de 14 ani. La împlinirea acestei vârste, minorul se prezintă la ghişeul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, însoţit de unul dintre părinţi sau, dupa caz, de reprezentantul său legal, de persoana desemnată din cadrul centrului specializat aflat sub autoritatea serviciului public de asistenţă socială sau de persoana căreia i-a fost încredinţat în plasament, pentru a solicita eliberarea actului de identitate.

Iată ce acte sunt necesare în vederea eliberării actului de identitate, potrivit Direcției Generale a de Evidență a Persoanelor Constanța.

  • Cererea pentru eliberarea actului de identitate; această cerere poate fi obţinută de la ghişeul Serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor sau poate fi descărcat de aici: Anexa11 https://www.dgep-constanta.ro/evidenta-persoanelor/acte-de-identitate/eliberarea-actului-de-identitate-la-implinirea-varstei-de-14-ani/şi se listează pe o singură foaie A4, faţă-verso; se completează de minor şi se va semna în faţa lucrătorului de la ghişeu de către minor şi de către părinte sau de reprezentantul său legal;
  • Certificatul de naştere al minorului (original şi fotocopie);
  • Actul de identitate al unuia dintre părinţi sau al reprezentantului legal;
  • Certificatul de căsătorie al părinţilor / Hotărârea de divorţ / Certificat de divorţ însoţit de acordul parental privind stabilirea domiciliului minorului / Hotărârea de plasament familial (original şi fotocopie);
  • Documentul cu care părintele face dovada adresei de domiciliu (original şi fotocopie); ATENŢIE! În cazul în care părintele nu este titularul spaţiului de locuit este  necesară prezenţa găzduitorului care va prezenta actul de proprietate (original şi fotocopie); Dacă găzduitorul nu se poate prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, declaraţia de primire în spaţiu poate fi consemnată la notarul public, la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate sau în faţa poliţistului de siguranţă publică.
  • Chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate, în valoare de 7 lei, se achită la biroul de Evidenţă a persoanelor în momentul depunerii documentelor.

De asemenea, este important de ştiut:

  • Domiciliul minorului este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte statornic / la reprezentantul său legal / la persoana fizică ori juridică la care este încredinţat în plasament.
  • În situatia în care părinţii au domicilii diferite, cererea pentru eliberarea actului de identitate se semnează de părintele la care minorul are domiciliul, în condiţiile legii.
  • Pentru minorul care, deşi a fost încredinţat, prin hotarâre judecatorească, unuia dintre părinţi, locuieşte statornic la celălalt părinte, se solicită declaraţia de consimţământ a părintelui căruia i-a fost încredinţat, din care să rezulte că este de acord ca în actul de identitate al minorului să fie înscrisă adresa la care acesta locuieşte statornic.
  • Declaraţia poate fi dată la ghişeu, în prezenţa personalului serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, iar în situaţiile în care părintele nu se poate prezenta la ghişeu, declaraţia trebuie să fie autentificată la notarul public sau, după caz, la misiunea diplomatică a României din statul în care acesta se află.
  • Cetăţenii români aflaţi temporar în străinatate pot depune cererea pentru eliberarea primului act de identitate împreună cu documentele prevazute de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din statul respectiv.

Postări recente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.