Ce măsuri de relaxare intră în vigoare pe 15 iunie

Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a anunțat joi seară că Guvernul va decide prelungirea stării de alertă săptămâna viitoare. Șeful Guvernului a anunțat însă că mai multe restricții vor fi ridicate începând cu 15 iunie. Astfel de la această dată se vor putea redeschide mall-urile, grădinițele și afterschool-urilor, nu va mai fi nevoie de izolare la domiciliu pentru românii care vin din anumite țări. Casele de pariuri se deschid, Loteria își reia activitatea. Măsurile de relaxare sunt luate prin hotărâre de guvern.

De la 15 iunie vor fi exceptate de la măsura izolării la domiciliu persoanele care vin din țări unde rata de infectare cu coronavirus este mai mică, respectiv are un coeficient de sub 5, în baza evaluării INSP. Premierul a precizat că e vorba de state precum Austria, Bulgaria și Grecia. De asemenea, se pot relua cursele aeriene către și dinspre aceste țări.

De la aceeași dată mall-urile se redeschid cu excepția restaurantelor și locurilor de joacă.

De la 15 iunie, se va permite redeschiderea grădinițelor, after-school-urilor, în condiții stricte, reglementare prin ordin al ministerelor Sănătății și Educației.

Sunt permise, totodată, evenimentele private cu 20 de persoane în spații închise și 50 în spații deschise.

De la aceeași dată, a precizat Orban, se va relua tratamentul balnear și se reia activitatea în piscine exterioare.

Activitatea loteriei și a caselor de pariuri poate fi reluată de la 15 iunie, pentru că prezintă „un risc epidemiologic relativ scăzut”.

De asemenea, din grupurile pietonale pot face parte 6 persoane care nu fac parte din aceeași familie, față de 3 cât este permis în prezent.

„Starea de alertă este indispensabilă pentru a ține în vigoare toate reglementările care sunt necesare pentru a garanta protecția sănătății și vieții cetățenilor”, a spus Orban.

Potrivit premierului hotărârea de prelungire a stării de alertă trebuie publicată în Monitorul Oficial până pe 16 iunie.

https://www.facebook.com/MinisterulTransporturilor/videos/593376261365546

Hotărârea de guvern prin care de la 15 iunie se relaxează anumite măsuri restrictive din starea de alertă:

Art.1 Se exceptează de la măsura de carantinare/izolare persoanele sosite din țările stabilite pe baza analizei efectuate de Institutul Național de Sănătate Publică, aprobate prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
(2) Persoanele care vin în România din țările care fac obiectul excepției de la carantinare/izolare prevăzută la alin. (1), dar care, înaintea plecării din țara respectivă, nu au stat cel puțin 14 zile pe teritoriul acesteia, intră în carantină/izolare la locuința/ locația declarată, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparținătorii, după caz.
(3) Persoanele care, fie au plecat din România și petrec o perioadă mai scurtă de 14 zile în altă țară exceptată de la măsura carantinării/izolării, fie au petrecut o perioadă de cel puțin 14 zile cumulativ în țări exceptate de măsura carantinării/izolării nu intră în carantină/izolare la intrarea în România.

Art.2 Se exceptează de la măsura izolării/carantinării persoanele care intră în România pentru prestarea de activități medicale.

Art.3 Se mărește la 6 numărul de persoane care nu locuiesc împreună și care pot participa la activități recreative și sportive desfășurate în aer liber, respectiv ciclism, drumeții, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și alte activități recreative și sportive desfășurate în aer liber, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

Art.4 (1) Evenimentele private în spații închise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 20 persoane. (2) Evenimentele private în spații deschise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 50 persoane.

Art.5 Se mărește la 6 numărul de persoane care nu aparțin aceleiași familii și pot circula ori forma grupuri pietonale.

Art.6 Se pot relua zborurile către și din țările pentru care persoanele care sosesc în România sunt exceptate de la măsura de carantină / izolare, stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică și aprobate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Art.7 (1) Se reiau activitățile de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfășoară activitatea mai mulți operatori economici. (2) În interiorul centrelor comerciale prevăzute la alin. (1), nu se permite: a) activitatea restaurantelor, cafenelelor sau altor asemenea localuri publice, cu excepția celor dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe minime de 2 metri între mese și cel mult 4 persoane care nu sunt membri ai aceleiași familii la o masă. b) exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri și a cinematografelor.

Art.8 Se instituie obligația operatorilor economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, precum și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis, de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al ministrului sănătăți.

Art.9 Se reia activitatea operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness, cu obligația respectării normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, în baza căruia își pot desfășura activitățile.

Art.10 Se reia activitatea operatorilor economici care desfășoară activități de tratament balnear, cu obligația respectării normelor de prevenire stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

Art.11 Se permite desfășurarea activităților în creșe, grădinițe și after-school pe perioada vacanței de vară, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării, al ministrului sănătății și al ministrului muncii și protecției sociale.

Art.12 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

De frică, mi-am cumpărat un SUV

joi iun. 11 , 2020
Acum doi ani mi-am cumpărat un SUV. Am avut un singur motiv serios: siguranța. Și atunci, ca și acum, sunt îngrozit de modul în care se conduce și de accidentele mortale aproape zilnice. Mi-e frică să conduc, atunci când văd cum se conduce. Mi-am cumpărat o mașină deșteaptă, care știe […]

V-ar putea interesa și: