Deși ar fi putut să fie unul dintre cele mai frumoase orașe ale țării, Constanța este un oraș cu multe, prea multe probleme. Cei care l-au condus până acum au distrus mare parte din el, pe alocuri iremediabil.
Astăzi, de ziua Constanței, mă întreb cum aș vrea să arate orașul nostru, ce ar trebui să se întâmple pentru a ajunge din urmă și întrece marile centre urbane din România, care ne-au depășit cu mult la aproape toate capitolele, de la speranță de viață la salariu mediu net.
În primul rând, aș vrea ca Primăria Constanța, primarul și consilierii să aibă o legătură mult mai strânsă cu cetățenii. Acum se pare că sunt două tabere diferite. Cum se poate face acest lucru? Iată câteva idei:
a. Primarul și consilierii ar trebui să iasă în cartiere, să organizeze întâlniri cu constănțenii la ei acasă. Ca să nu iasă haos se poate stabili un mod de lucru – mă ofer voluntar să îl pun la punct. Primarul va veni însoțit de câțiva directori din primărie și/sau consilieri, probleme se vor nota și, la o anumită perioadă, se va redacta un raport de activitate, un feedback al acestor întâlniri.
b. Aplicarea bugetului participativ. Constănțenii ar trebui consultați despre modul cum vor să fie cheltuiți banii lor, o parte din ei. Desigur, în urma discuțiilor din întâlnirile cu constănțenii vor reieși mai multe nevoi ale acestora.
c. O mult mai bună comunicare între primărie și mass-media, ergo cetățeni. La acest capitol, primăria este, așa cum anunța și Decebal Făgădău, într-un cuvânt, praf. Serviciul de comunicare se poate reorganiza pe baze eficiente în circa o lună, dacă se dorește acest lucru.
În al doilea rând, să nu uităm: Constanța nu este a primarului, ci a constănțenilor, a noastră. Sunt probleme pe care numai primăria le poate rezolva, dar sunt unele, multe, care stau și în puterea noastră. De la chestiuni banale și de bun simț (să nu mai aruncăm gunoiul pe stradă) la unele care necesită mai multă implicare, de exemplu acțiuni de voluntariat (și nu mă refer aici numai la curățenie, ci la acțiuni care să fie gândite de primărie și ONG-uri și care să creeze ceea ce Constanței îi lipsește acut: un spirit de comunitate).
Pe lângă aceste chestiuni generale, în Constanța trebuie rezolvate urgent câteva probleme, nu neapărat în această ordine:
1. Realizarea cu celeritatea a registrului spațiilor verzi.
2. Câinii fără stăpân trebuie strânși de pe străzi. Nu vorbește nimeni de eutanasiere, dar nu e normal să avem mii sau zeci de mii de câini fără stăpân.
3. Toate străzile trebuie asfaltate cât de repede posibil, nu peste 4 ani. Ni se spune că avem un buget record, dar acest lucru nu se vede în investiții.
4. Publicarea, pe site-ul primăriei, a tuturor cheltuielilor zilnice pe care le face administrația locală,cu detalii: sumă și beneficiar (după modelul Primăriei Bacău).
5. Crearea și prezentarea publică a unui plan privind parcările din municipiu.
6. Planuri concrete pentru majorarea spațiului verde pe cap de locuitor.
7. Crearea unor planuri concrete pentru revigorarea culturii în municipiu (suntem municipiul cu unele din cele mai mici cheltuieli la acest capitol).
8. Reabilitarea cazinoului.
9. Mai multe spații de joacă pentru copii.
10. Crearea unei rețele de piste de biciclete extinsă și funcțională.
Măcar atât.