Ce prevede Programul Național de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din grijă pentru copii”

Guvernul României a lansat astăzi, 31 mai 2021, lucrările dedicate Programului Național de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din grijă pentru copii”.

Scopul programului este să ofere soluții ca răspuns la efectele pandemiei  COVID-19 asupra copiilor în plan psiho-emoțional, dar și în raport cu riscurile de siguranță online și violența domestică.

Este primul program de această amploare dedicat exclusiv bunăstării copiilor din România.

Pandemia de COVID-19 a generat un impact pluridimensional asupra creșterii și dezvoltării copiilor. Studiile internaționale în domeniu, dar și analizele exploratorii realizate la nivel național indică o serie de efecte nocive asupra stării de bine a copiilor cu posibile repercusiuni pe termen scurt, mediu și lung.

Printre cele mai frecvente efecte ale pandemiei asupra copiilor, constatate și prin cel mai recent (mai 2021) studiu elaborat de Salvați Copiii România, se numără: anxietatea, anxietatea școlară, tulburări de comportament, depresia, tulburări de anxietate sau somn.

Programul va fi structurat pe două arii de intervenție: inteligență emoțională-managementul emoțiilor și siguranța copiilor și este coordonat de consilierul de stat din Cancelaria Prim-ministrului, Mădălina Turza.

Arii de Intervenție:

  1. Inteligență emoțională și managementul emoțiilor – componenta vizează dezvoltarea de mecanisme de management emoțional, precum și de resurse pentru practicieni și beneficiari, atât prin sistemul de educație, cât și la nivelul comunității;
  2. Siguranța copiilor – componenta vizează echiparea copiilor, a părinților și a altor actori implicați cu instrumente și informații în legătură cu riscurile utilizării internetului, dar și dezvoltarea de mecanisme de prevenire și combatere a violenței domestice împotriva copiilor.

Printre măsurile guvernamentale propuse se numără, cu titlu de exemplu:

  • introducerea tematicii ”managementul emoțiilor și inteligență emoțională” în școli,
  • formarea profesorilor,
  • elaborarea unor ghiduri de intervenție adaptate contextului pandemic,
  • facilitarea accesului la terapii psihologice și psihoterapeutice pentru copiii care întâmpină dificultăți,
  • crearea de resurse pe tema siguranței online și domestice pentru a identifica pericolele și semnele diferitelor forme de violență și abuz,
  • planuri aplicate de acțiune pentru raportarea și asistarea cazurilor identificate de abuz și violență împotriva copiilor
  • crearea unei platforme de resurse online pentru părinți, copii și profesori.

Rezultatele obținute în urma dezbaterilor grupului interinstituțional de lucru se vor concretiza într-o Hotărâre de Guvern, care va reglementa măsurile din cadrul Programului Național, derulat pe o perioadă de 2 ani.

Din grijă pentru copii, s-au așezat la aceeași masă specialiști de renume în domeniul psihologiei și psihiatriei, sprijiniți de premierul României și susținuți de reprezentanți din cinci ministere. 

„Nu cred că există foarte multe programe guvernamentale în care se vorbește despre inteligența emoțională. Este o premieră! Mă bucur că avem curajul să realizăm un program guvernamental care să se ocupe de problemele emoționale ale copiilor, să ofere ajutor și soluții. Este un program necesar deoarece, în această pandemie, copiii au suferit foarte mult. În același timp, campania de vaccinare continuă, iar în aceste zile sunt mai multe acțiuni dedicate adolescenților. Îi încurajez pe părinţi să ia cea mai bună decizie pentru copiii lor. Trebuie să înţelegem că e nevoie de cât mai multe persoane vaccinate pentru a trece cu bine de pandemia COVID-19”, a subliniat prim-ministrul Florin Cîțu.

„Programul pe care l-am gândit și pe care îl lansăm azi vizează cele două mari vulnerabilități ale copiilor din timpul pandemiei: vulnerabilități apărute în plan psiho-emoțional și cele care au reieșit din riscurile asociate violenței domestice și online. Fie că vorbim de confruntare cu tensiunile din familie sau de cele cauzate de prezența excesivă în online a copiilor,  programul a fost gândit la nivel conceptual să le adreseze pe ambele. Alături de principalii actori guvernamentali și neguvernamentali am stabilit două direcții de intervenție.  În primul rând, avem în vedere un set de măsuri destinate managementului emoțional al copilului, prin dezvoltarea de resurse  pentru practicieni și beneficiari. Iar cea de-a doua componentă, care vizează siguranța copilului, presupune echiparea părinților și a altor actori implicați cu instrumente și informații în legătură cu violența la care sunt expuși copiii în ziua de azi. Îmi doresc ca toate materialele pe care le vom face să se adreseze și  persoanelor cu dizabilități, a declarat Mădălina Turza, consilier de stat.

„Implicarea prim-ministrului, coordonarea celor mai importante instituții ale statului, contribuția specialiștilor și a tuturor celor care pot să pună umărul pentru binele copiilor reprezintă esența reușitei oricărui program”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan.

La eveniment au participat premierul României, Florin Cîțu, Mădălina Turza, consilier de stat, Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale alături de reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Ministerului Sănătății, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, organizații profesionale, reprezentanți ai autorităților locale, organizații internaționale și reprezentanți cu expertiză în domeniu de la nivelul societății civile.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Șeful Serviciului Rutier Constanța, comisarul Constantin Stoian, invitatul emisiunii Realitatea Locală, la Dobrogea TV

lun mai 31 , 2021
Luni, de la ora 19.00, la Dobrogea TV, în emisiunea Realitatea locală, îl puteți urmări pe șeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Constanța, comisarul șef Constantin Stoian. Acesta vorbit despre numărul mare de accidente de pe șosele și cauzele lor, despre cât de utile sunt noile sensuri unice introduse în […]

V-ar putea interesa și: