Ce s-ar întâmpla dacă un dezastru ar lovi Constanța

Copac dărâmat de furtuna de sâmbătă din Constanța

Sâmbătă, o vijelie puternică, dar de scurtă durată, s-a abătut asupra Constanței. Au fost de ajuns 10 minute de ploaie și vânt pentru ca orașul să fie dat peste cap.

La mai mult de patru zile, Constanța încă se resimte. Primăria a anunțat că „zeci de copaci și crengi care au fost rupte de furtuna puternică de sâmbătă seara continuă să fie îndepărtate de pe domeniul public de către angajații Primăriei Municipiului Constanța cu sprijinul lucrătorilor societăților contractate pentru întreținerea spațiilor verzi sau salubritate și ai SC Confort Urban.”

Așadar, la patru zile de la o vijelie scurtă, mai este încă mult de muncă.

În aceste condiții, mă întreb ce s-ar întâmpla dacă un dezastru natural ar lovi orașul? Probabil că ar fi haos.

Sâmbătă au căzut 70 de copaci, nu mai mult. Nu a fost cutremur, nu a fost incendiu, nu a fost scenă de război. Pur și simplu a bătut vântul mai tare.

Dar dacă s-ar întâmpla ceva mult mai grav?

Autoritățile noastre sunt, la momentul actual, complet depășite de situație. Cei de la ISU, surprinși de furtună, nici măcar nu au fost în stare să trimită codul corect (au trimis o avertizare de cod roșu, în loc de portocaliu). Probabil că mesajele RO-ALERT vor veni, așa cum s-a întâmplat sâmbătă, la finalul fenomenului. Mii de case vor rămâne fără curent, iar echipele de intervenție ale ENEL vor remedia defecțiunea după multe zeci de ore. A durat aproape 20 să repare o chestiune minoră în centrul Constanței.

Suntem în Dobrogea, adică pe o insulă legată de țară prin câteva poduri. Dacă unul din ele va ceda. O nenorocire, rămânem cvasi-izolați. Nici nu vreau să gândesc ce s-ar întâmpla dacă lucrurile n-ar merge bine la centrala de la Cernavodă. Autoritățile trebuie însă să se gândească la astfel de lucruri. Din păcate, dezastre naturale se vor întâmpla, mai devreme sau mai curând.

Cum? Prin exerciții. Îmi spunea un fost prefect că obișnuia, din când în când, să-i convoace pe șefii de instituții deconcentrate în toiul nopții, pentru exerciții. A fost înjurat, desigur, pentru că le strica somnul, dar apoi toată lumea și-a dat seama că fără exerciții de acest gen, care simulau situații reale, n-ar fi fost niciodată pregătiți. A trecut însă mult timp de atunci și cred că nimeni nu a mai reluat acest gen de instrucție aproape militară.

Noi, populația, suntem de asemenea neinstruiți. Voi știți, de exemplu, unde sunt adăposturile cele mai apropiate de locuință? Eu habar nu am. Din când în când se testează alarmele în oraș. Sunt convins că nici 5% dintre noi nu știu semnificația lor.

Există în Constanța instituții care se ocupă de aceste lucruri, dar care nu-și fac datoria cum trebuie. Este vital ca acest lucru să se schimbe urgent.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.