Ce se întâmplă cu vremea duminică


Vremea pe litoral va fi frumoasă, până sâmbătă inclusiv, potrivit meteorologilor.

De duminică, însă, lucrurile se schimbă și vom avea parte de o răcire, dar și de posibile averse.

„În următoarele zile vremea va fi cât se poate de schimbătoare. Nu se menţine constantă nici după aspectul precipitaţiilor şi nici după regimul termic. Vineri va fi o zi călduroasă în mare parte din ţară, însă sâmbătă începe să se răcească uşor în regiunile din Vest, Nord şi Centru, iar duminică se va răci şi în celelalte regiuni. Vineri temperatura va ajunge la valori maxime de 30-32 de grade în partea de Vest şi Sud a teritoriului, iar valorile termice vor coborî. Sâmbătă în partea de Vest şi Sud vom avea valori de 27 de grade. Duminică ne aşteptăm la o scădere a valorile termice în regiunile Estice şi cele din Sud. Aici se vor înregistra temperaturi sub cele normale pentru această perioadă, adică temperaturi maxime între 22 şi 26 de grade Celsius”, a declarat pentru Mediafax Alina Şerban, meteorolog de serviciu în cadrul ANM.

Cum spuneam, pe litoral urmează câteva zile frumoase.

„Pe litoral vremea va fi frumoasă. Va fi vreme caldă, cu temperaturi maxime între 26-28 de grade. Duminică, însă, şi pe litoral vremea se va schimba, se va răci uşor şi vor apărea aversele. (…) Duminică la amiază se vor înregistra în jur de 25 de grade şi vor fi mai multe reprize de ploaie. Apa mării va fi de 22-23 de grade”, a declarat Alina Şerban.

În Capitală, în acest sfârşit de săptămână, va fi o vreme caldă cu temperaturi maxime de 30-31 grade Celsius.

„Duminică asistăm la o răcire în zona Capitalei, maxima va urca cel mult până la 26-27 de grade, în condiţiile unui cer cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului”, a mai spus meteorologul.

La munte vremea va fi instabilă până la sfârşitul săptămânii. Vineri vom avea parte de averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Sâmbătă şi duminică vor fi mai multe intervale cu astfel de fenomene în zonele montane şi chiar temperaturile vor fi în scădere.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

Neversea - programul de vineri, 6 iulie 2018

Fri Jul 6 , 2018
  Neversea, cel mai mare festival de pe litoral, a început joi, 5 iulie 2018. Ploaia care a durat câteva ore şi care a inundat aproape complet Plaja Modern, unde are loc festivalul, nu i-a oprit pe oameni să vină şi să se distreze la cel mai mare festival al […]
program neversea

V-ar putea interesa și: