
Gruparea de Jandarmi Mobilă „TOMIS” Constanţa a confirmat, cu profund regret, vestea tragică a decesului colegului lor, care a fost găsit în această după-amiază în garajul casei sale din Lumina.
„Ne exprimăm regretul pentru pierderea sa și transmitem condoleanțe familiei îndurerate.
Jandarmul era subofițer în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Constanța și avea 40 de ani. La cea mai recentă evaluare psihologică a fost declarat apt.
Circumstanțele în care s-a produs evenimentul urmează să fie elucidate de către instituțiile abilitate.
La nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române au fost dispuse, de urgență, verificări interne cu privire la cele întâmplate, urmând ca rezultatele să fie puse la dispoziția organelor abilitate.
Dumnezeu să îl ierte!”, au transmis cei de la GMJ.