Ce spune ministrul Transporturilor despre accidentul din gara Constanța

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că, în urma a accidentului dintre două trenuri, petrecut în Gara Constanța, NU sunt persoane rănite grav.

Grindeanu îl numește „incident”, nu „accident”.

„Țin legătura, în permanență, cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru monitorizarea celor care au suferit în urma acestui accident, dar și cu inspectorii ASFR.

Aceștia din urmă vor stabili cauza exactă a incidentului.

După ce se vor identifica motivele acestuia, voi dispune măsuri urgente pentru a evita, pe viitor, astfel de situații care se pot transforma în tragedii!”, a spus Grindeanu.

ISU Constanța spune că, până la ora redactării acestui articol, 24 de persoane sun evaluate medical, din care 7 au ajuns la spital.

Iată ce a transmis oficial CFR despre accident:

„Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că în stația CF Constanța a fost activat Planul Roșu de intervenție astăzi, 4 mai, la ora 14:15, în urma unui incident feroviar care a avut loc pe linia 1.

În momentul în care trenul de călători IR 1586 se pregătea să plece din stație, acesta a fost lovit de trenul IR 1688, care efectua o manevră de regarare a garniturii la linia 1.

În urma impactului, 14 persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medicale la fața locului, fiind transportate ulterior către unități medicale din zonă, conform procedurilor de urgență coordonate de autoritățile competente.

Circulația feroviară în stația Constanța este temporar reorganizată pentru a permite desfășurarea intervențiilor operative și a anchetei în condiții de siguranță.

Revenim cu actualizări de la fața locului pe măsură ce avansează investigațiile desfășurate de organele abilitate.”

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Un comentariu la “Ce spune ministrul Transporturilor despre accidentul din gara Constanța

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Dosare penale pentru nerespectarea regimului urnei de vot

Dum mai 4 , 2025
În cursul zilei de astăzi polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au primit 9 sesizări cu privire la continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei. Acestea sunt în curs de verificare. Totodată, în cursul acestei zile, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, la două secții de votare din […]