
Astăzi, la ora 6.40, polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN2A, în orașul Hârșova.
„Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat, de 60 de ani a condus un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, pe DN2A, în orașul Hârșova, iar la un moment dat, ajungând la kilometrul 125+900 metri, a surprins și accidentat o femeie, de 60 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal, din partea dreaptă a conducătorului auto.”, a anunțat IPJ Constanța.
În urma impactului a rezultat decesul femeii.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind testat și cu aparatul drug-test și ulterior condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal.





