Cele mai importante 27 de probleme găsite de Protecția Consumatorilor pe litoral

Horia Constantinescu, președintele ANPC, a declarat, în urma acestor controale: „Nu noi distrugem turismul, ci nesimțirea.”
Horia Constantinescu, președintele ANPC, a declarat, în urma acestor controale: „Nu noi distrugem turismul, ci nesimțirea.”

Comandamentele de vacanță ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au efectuat peste 3.000 de acțiuni de control și au aplicat amenzi de 17 milioane de lei în sezonul estival 2022. În total, au descoperit 27 de tipuri de probleme.

Vara aceasta, echipele de comisari ANPC au realizat 3.217 acțiuni de control, în toate regiunile menționate.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate

  • 2.520 amenzi contravenționale, în valoare totală de 16,9 milioane lei
  • 3.226 avertismente
  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de 1,35 milioane de lei
  • oprirea temporară a prestării de servicii,până la remedierea deficiențelor, pentru 340 unități.

În ceea ce privește activitatea Comandamentului Litoral, tradițional pentru ANPC, față de același sezon al anului 2019, numărul acțiunilor de control a crescut de două ori și jumătate, au fost aplicate de 3 ori mai multe sancțiuni, iar amenzile contravenționale au crescut de 3,7 ori, în 2022.

Dintre cele mai frecvente abateri constatate de comisarii ANPC, în această perioadă, menționăm:

  1. Comercializarea unor produse alimentare expirate
  2. Modificarea stării termice a produselor alimentare
  3. Utilizarea unor condiții de depozitare neconforme
  4. Lipsa informării cu privire la alergeni și ingrediente care pot cauza alergii sau intoleranțe, în lista meniu
  5. Comercializarea unor produse alimentare cu caracteristici organoleptice modificate
  6. Utilizarea unor cântare fără a avea buletine de verificare metrologică
  7. Folosirea unor materii prime fără elemente de identificare și a unor legume-fructe, fără a fi indicată țara de origine și calitatea acestora
  8. Utilizarea unor ustensile de bucătărie neprofesionale
  9. Nerespectarea vecinătății produselor alimentare în spațiile frigorifice
  10. Depozitarea unor produse alimentare sau băuturi direct pe paviment
  11. Reutilizarea ambalajelor de plastic ale produselor alimentare
  12. Depozitarea/comercializare unor produse alimentare și preparate fără elemente de identificare-caracterizare, fără prețuri pe unitatea de măsură
  13. Folosirea unor spații de depozitare și a unor spații frigorifice insalubre (cu rugină în cantitate foarte mare, cu chederele prezentând pete de mucegai, scurgeri de lichide, praf, resturi alimentare), cu strat gros de gheață, în zona de congelare
  14. Nerespectarea regimului temperaturii de păstrare a preparatelor calde/reci
  15. Folosirea, la preparare a altor produse decât cele menționate în meniu (șprot vândut pe post de hamsie, înlocuitori pentru brânză, frișcă etc.), fără ca acest lucru să fie adus la cunoștința consumatorilor
  16. Comercializarea unor ouă fără a avea precizată data limită de consum
  17. Utilizarea la bucătărie a unor echipamente neigienizate, vase emailate, ciobite, cu pete de rugină sau a bureților din sârma
  18. Utilizarea la bar a unor echipamente neigienizate, a veselei și paielor de servire neprotejate de praf sau insecte
  19. Lipsa afișării prețurilor/unitate de măsură/monedă
  20. Lipsa echipamentelor de protecție contra insectelor
  21. Comercializarea unor produse fără documente de proveniență
  22. Prezenta muștelor, lipsa plaselor contra insectelor la blocurile alimentare
  23. Existența unor pardoseli si mobilier insalubre, degradate, neigienizate, cu depuneri de resturi menajere.
  24. Necompletarea la zi a graficelor de schimb al uleiului de prăjire
  25. Nerespectarea regimului promoțiilor (comercializarea unor produse la promoție, deși aceasta era încheiată)
  26. Prestarea serviciilor de alimentație publică fără conexiune la apă curentă
  27. Deficiențe de curățenie în camerele destinate cazării și pe căile de acces către acestea.

Nu ne mândrim cu sancțiunile aplicate. Am fi mândri dacă țara noastră ar fi promovată la adevărata ei valoare. Avem de pregătit sezonul de iarnă și sper ca, măcar în ceasul al 12-lea, să se înțeleagă că ne dorim să așezăm lucrurile pe un făgaș normal. Turismul depinde de calitatea serviciilor! Nu noi distrugem turismul, ci nesimțirea.

Horia Constantinescu, președinte ANPC

În sezonul estival 2022, pe lângă structura tradițională de control, dedicată litoralului Mării Negre și Deltel Dunării, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a derulat, în premieră, activități de control în cadrul a încă 4 structuri similare, dedicate perioadei de vacanță de vară 2022. Acestea au fost:

  • Comandamentul Munte, care a verificat operatorii economici care activează în industria ospotalității din zonele: Valea Prahovei, Brașov, Sibiu, Covasna, Harghita,
  • Comandamentul Moldova-Bucovina, care a verificat operatorii economici care activează în industria ospitalității din zonele: Neamț, Suceava, Iași,
  • Comandamentul Maramureș, care a verificat operatorii economici care activează în industria ospitalității din zonele: Valea Izei, Săpânța, Sighetu Marmației,
  • Comandamentul Mehedinți, care a verificat operatorii economici care activează în industria ospitalității din zonele: Băile Herculane, Clisura Dunării.
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

RAJA are noutăți referitoare la lipsa de apă în zona de est a orașului Năvodari

Fri Sep 16 , 2022
Echipele de intervenție au finalizat lucrările de remediere a  avariei  de pe conducta de aducțiune, cu diametrul de 800 mm, aferentă rezervorului 2×1000 de la nivelul Stației de Pompare Leonciuc din orașul Năvodari, însă pe timpul nopții rezervorul s-a golit. Având în vedere diametrul conductei, debitul mare de apă și […]