
Centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă (CNE) va avea un rol important în tratarea cancerului. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat ieri anunţă că România va produce aici izotopi medicali, care sunt o „speranţă pentru tratamentul cancerului”.
„Zi excelentă la OCDE şi veşti la fel de bune! România va produce izotopi medicali la Centrala de la Cernavodă, speranţă pentru tratamentul cancerului. Şi poate reporni producţia de apă grea la Drobeta-Turnu Severin. Ambele cu sprijin canadian: astăzi Nuclearelectrica a semnat un memorandum cu Ontario Power Generation (OPG) în acest sens, un pas strategic pentru refacerea ciclului nuclear integrat românesc. Acest demers, pe care l-am avut în vedere în cadrul vizitei oficiale la Ottawa de săptămâna trecută, devine realitate astăzi”, a afirmat Sebastian Burduja, joi seară, într-o postare pe Facebook.
El a menţionat că a avut întâlniri bilaterale la OCDE, în marja evenimentului dedicat sectorului nuclear, cu miniştrii omologi din Franţa, Cehia, Slovacia, Polonia, Bulgaria, Ucraina, cu secretarul adjunct al energiei din SUA, precum şi cu directorul general al Agenţiei pentru Energie Nucleară a OCDE.
„Subiecte abordate: programul nuclear civil românesc, inclusiv reactoarele modulare de mici dimensiuni, exemplu pentru întreaga regiune; pregătirea resursei umane în domeniul nuclear; promovarea tehnologiilor nucleare şi accesarea finanţărilor pentru marile proiecte. România este respectată în clubul statelor nucleare. Vom continua să ne străduim să dăm Europei şi lumii întregi standardul cel mai înalt de profesionalism”, a conchis Burduja.
Recomandare: Teoria dificultății dezirabile. Povestea doctorului care s-a luptat cu leucemia la copii
Sprijin de 3 miliarde dolari canadieni
S.N. Nuclearelectricia S.A., operatorul centralei, a semnat ieri, la Paris, un memorandum cu Laurentis Energy Partners (LEP), o filială a Ontario Power Generation (OPG). Memorandumul a fost încheiat în contextul parteneriatului de peste 55 ani între România și Canada în domeniul energiei nucleare și al anunțului făcut de Jonathan Wilkinson, ministrul energiei și resurselor naturale din Canada, de a sprijini cu 3 miliarde de dolari canadieni dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă care are ca obiectiv securitatea energetică cu energie curată.
Memorandumul de înțelegere permite SNN și LEP să colaboreze în ceea ce privește oportunitățile din mai multe domenii, inclusiv producția de izotopi la unitățile CANDU ale SNN.
„SNN este mândră să se asocieze cu Laurentis, un lider mondial în domeniul izotopilor nucleari și să contribuie astfel în mod direct la industria de sănătate prin extinderea portofoliului nostru de proiecte prin producția de izotopi. În prezent, industria nucleară este esențială pentru generarea de energie curată și pentru producerea de izotopi medicali, iar acest parteneriat este o modalitate de a avansa soluțiile globale atât de necesare domeniul medical.
Programul nuclear civil romanesc poate fi reper pentru industria energiei nucleare la nivel global și un pas semnificativ către un viitor energetic curat, durabil și mai sănătos. Acest exemplu de leadership și progres în România este un efort național și este posibil datorită parteneriatului și sprijinului Statului Român la cel mai înalt nivel și mulțumesc în mod deosebit Președinției României, Premierului României – Dl. Marcel Ciolacu, Președintelui Senatului – Dl. Nicolae Ciucă, Președintelui interimar al Camerei Deputaților – Dl. Alfred Simonis, Ministrului Energiei – Dl. Sebastian Burduja, Președintelui Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic Camera Deputaților – Dl. Virgil Popescu, fost Ministru al Energiei, și tuturor formațiunilor parlamentare care susțin și au susținut dezvoltarea programului nuclear romanesc.”, a declarat Cosmin Ghiță, Director Executiv, Nuclearelectrica
„Laurentis se angajează să valorifice expertiza dovedită în domeniul retehnologizării și al producției de izotopi pentru a avansa soluțiile de asistență medicală și pentru a extinde oportunitățile din România”, a declarat Jason Van Wart, președinte și CEO al Laurentis Energy Partners. „Suntem mândri de parteneriatul nostru cu SNN și așteptăm cu nerăbdare să cooperăm în căutarea unor soluții energetice durabile și cu impact la nivel global.”
Ce sunt izotopii
Izotopii joacă un rol esențial în medicină, în tratamentul cancerului, în imagistica medicală, în sterilizarea dispozitivelor medicale, în dezvoltarea de noi medicamente, în cercetarea neutronică, în securitatea frontierelor, în conservarea alimentelor și în multe altele. Apa grea, pe care reactoarele CANDU o folosesc ca moderator și agent de răcire, poate fi de asemenea utilizată într-un număr tot mai mare de aplicații nenucleare, inclusiv în domeniul farmaceutic, al diagnosticelor medicale și al electronicii de ultimă generație, cum ar fi fibrele optice și ecranele OLED.
Informații suplimentare:
- Laurentis și compania sa mamă, OPG, sunt lideri mondiali recunoscuți în domeniul izotopilor nucleari produși prin reactoarele CANDU de la centralele nucleare Darlington și Pickering.
- Nuclearelectrica deține și exploatează două unități CANDU la centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă, recunoscute a fi poziționate pe locurile 1 și 3 la nivel internațional în ceea ce privește factorul de capacitate, și are planuri de a dezvolta unități suplimentare în viitor.
- Laurentis are o prezență bine stabilită în România, deschizându-și primul birou în București în 2020. Acolo, Laurentis operează prin intermediul filialei sale Canadian Nuclear Partners S.A. (CNPSA) și a fost activă în retehnologizarea Unității 1 de la Cernavoda.
- Datorită design-ului unic al reactoarelor CANDU, izotopii medicali pot fi produși fără a întrerupe generarea de energie curată.
- În prezent, la centrala nucleară Darlington a OPG se produce un număr tot mai mare de izotopi, inclusiv molibden-99, heliu-3, apă grea și tritiu, existând planuri de a produce cobalt-60 – care în prezent este extras și din reactoarele de la centrala Pickering.
Despre Nuclearelectrica
Compania Națională „Nuclearelectrica” SA este compania națională românească producătoare de energie electrică, termică și combustibil nuclear care funcționează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deținând 82,49% din acțiuni, iar ceilalți acționari 17,50%, după listarea companiei la bursă în 2013.
Nuclearelectrica operează la CNE Cernavoda două unități nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unități dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear și se află în curs de realizare a unui ciclu integrat de combustibil prin achiziția unei linii de procesare a concentratului de uraniu în vederea susținerii proiectelor de investiții pe termen lung ale companiei.
SN Nuclearelectrica SA are un rol major în susținerea realizării obiectivelor României prin creșterea capacității de producție de energie nucleară a României până în 2030. Proiecte strategice de investiții ale SNN sunt estimate la peste 12 miliarde de euro: retehnologizarea Unității 1, punerea în funcțiune a Unităților 3 și 4, dezvoltarea proiectului reactoarelor modulare mici, în cooperare cu compania americană NuScale Power.
Acestea vor contribui cu energie curată, la securitatea energetică a României, independența energetică, protecția consumatorilor și atingerea țintelor de decarbonizare. Totodată, proiectele SNN pot contribui la susținerea securității energetice în regiune.
Despre Laurentis Energy Partners
Laurentis Energy Partners, o filială a Ontario Power Generation, oferă soluții de energie nucleară de ultimă generație și fiabile pentru clienții din întreaga lume. Cu un angajament față de excelență și inovație, Laurentis oferă expertiză în domeniul inspecțiilor, recondiționării și ingineriei, al sortării și reciclării materialelor nucleare, al producției de izotopi nucleari și al avansării reactoarelor modulare mici. Laurentis are birouri în Greater Toronto Area, Hamilton și Bruce County în Ontario, Saint John în New Brunswick, Regina în Saskatchewan și București și Cernavoda în România.