Chinezii vor construi o bucată din Autostrada de Centură București Nord cu bani europeni

O companie de stat chineză, China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC), va construi lotul 3 al Autostrăzii de Centură A0 București Nord, iar tronsonul de 8,6 km dintre Afumați și Cernica ce va costa aproape 400 milioane de lei trebuie să fie gata în doi ani și jumătate.

„Astăzi, am desemnat și câștigătorul pentru proiectarea și execuția lotului 3 al sectorului Nord din Autostrada de Centură București (A0) în lungime de 8,60 km. Câștigătorul desemnat în urma reevaluării ofertelor, după decizia Curții de apel București, este CHINA CIVIL ENGINEERING CONSTRUCTION CORPORATION (CCECC) cu preţul de 397,99 milioane de lei, fără TVA”, a scris pe Facebook Cristian Pistol, directorul general al Companiei de Drumuri.

Durata contractului pentru proiectarea și execuția lotului 3 al A0 Nord, respectiv legătura între DN2 (Afumați) – DN3 (Pantelimon) este de 30 de luni, din care 12 luni sunt destinate perioadei de proiectare și 18 perioadei de execuție a lucrărilor. Pe traseu sunt incluse șapte poduri și pasaje.

Compania de Drumuri a fost obligată să semneze cu un constructor din China contractul pentru proiectarea și execuția lotului 3 al Autostrăzii A0 București Nord, a anunțat la începutul lunii, la Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„E o întreagă istorie cu acel lot. Pe lotul 3, în urmă cu ceva vreme a fost desemnat un anumit câștigător. Au fost două decizii ale instanței și două ale CNSC prin care se desființa decizia CNAIR. Sunt patru decizii, nu văd alte soluții decât aceea de a se semna. Motivarea este că nu se aplică prevederea legii care exclude companiile din China de la licitații pentru că procedurile au început anterior legii. Pe mine mă interesează ca, dincolo de constructor, la CNAIR și CFR să se facă lucrările”, spunea Sorin Grindeanu.

Mai precis, licitația pentru lotul 3 a fost lansată în iunie 2019, a trecut prin numeroase etape de plângeri la CNSC și la Curtea de Apel București, iar ultimul constructor desemnat, Ictas din Turcia, a fost contestat de chinezii de la China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC).

Constructorii chinezi au rămas în această cursă, deoarece Ordonanța de Urgență prin care Guvernul a eliminat posibilitatea participării companiilor din China și Rusia la licitațiile CNAIR a fost emisă în primăvara anului 2021, după depunerea candidaturii.

Din cele patru loturi ale Autostrăzii București Nord se lucrează doar pe lotul 2 (contractul UMB) iar din primăvară se va deschide șantierul și pe lotul 4 Cernica – Glina (5 km). Primul lot A1 – DN 1 câștigat de Pizzarotti este contestat de grecii de la Intrakat, deși ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu anunța decizia definitivă.

hina Civil Engineering Construction Corporation Ltd. a fost înființată în iunie 1979 sub aprobarea Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze

Sursa foto: Facebook / Cristian Pistol


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Italia și Spania și-au trimis avioane de luptă în România

vin nov. 25 , 2022
Aeronave Eurofighter Typhoon și Aeronave CF-18 Hornet au aterizat vineri, 25 noiembrie, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța și în Baza 86 Aeriană de la Borcea. Detașamentul italian, format din aproximativ 150 de militari (piloți și personal tehnic) și aeronave Eurofighter Typhoon, va executa, împreună cu […]

V-ar putea interesa și: