Christina Verchere, CEO al OMV Petrom: Fără modificarea Legii offshore, extracţia gazelor din Marea Neagră nu mai este o certitudine

Christina Verchere

Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, a declarat, joi, că extracţia gazelor naturale din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră va deveni incertă, dacă nu va fi modificată Legea offshore, ceea ce ar fi o pierdere uriaşă pentru România.

„Activitatea noastră este influenţată de piaţă şi de reglementări şi avem nevoie de un cadru legal prietenos investiţiilor, care este cerinţa-cheie pentru investiţiile noastre viitoare. Apreciem eforturile pentru liberalizarea pieţei gazelor, prin OUG 1/2020 şi declaraţiile cu privire la modificarea Legii offshore. Însă, pentru a ridica barierele care stau în calea dezvoltării proiectului Neptun Deep, în următoarea perioadă trebuie făcuţi paşi concreţi în acest sens. Neptun Deep este o descoperire care asigură securitatea energetică a României. Marea Neagră este o şansă pentru România, pe care doar puţine ţări o au. În contextul Green Deal, credem că gazul este parte a soluţiilor pentru Europa în tranziţia spre energia curată”, a spus Christina Verchere într-o conferință de presă..

Ea a amintit condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a fi luată decizia de dezvoltare a proiectului Neptun Deep.

„Stabilitate, o piaţă a gazelor liberalizată şi existenţa unei infrastructuri-cheie. OUG 1/2020 a fost un lucru foarte important pentru ca investitorii să vadă un progres spre reîntoarcerea la o piaţă liberalizată, aşa că acest lucru este binevenit. Şi avem nevoie de modificări ale Legii offshore. Înţelegem că va trece printr-un proces parlamentar, iar aceasta este următoarea etapă pe care o urmărim să o vedem. Resursele de gaze din Marea Neagră sunt foarte importante şi multe ţări ar invidia România pentru aceste resurse. Este vorba despre timp aici. Mereu am spus că, în ceea ce priveşte (dezvoltarea proiectului din – n. r.) Marea Neagră, se pune întrebarea ‘când?’, deoarece este o resursă descoperită şi evaluată şi stă la baza securităţii energetice a României”, a precizat Christina Verchere.

Şefa OMV Petrom a subliniat că, fără modificarea Legii offshore, extracţia gazelor din Marea Neagră nu mai este o certitudine.

„Dar vedem că se schimbă contextul, presiunea care vine pe partea de mediu este în creştere, vedem discuţiile cu privire la finanţarea unor proiecte de acest gen. În absenţa unei modificări a Legii offshore, pentru prima dată mă tem că vom trece de la ‘când’ la ‘dacă’, ceea ce ar fi o pierdere uriaşă pentru România. Recomandăm autorităţilor să facă schimbările de care avem nevoie, astfel încât să putem merge mai departe, să începem acest proiect şi să aducem, în cele din urmă, gazul în România şi veniturile statului care vin odată cu acesta’, a arătat Christina Verchere.

În acelaşi timp, directorul general al grupului OMV, Rainer Seele, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Viena, că proiectul offshore Neptun din România va suferi o nouă amânare, unul dintre motive fiind anunţul grupului american ExxonMobil referitor la vânzarea participaţiei sale de 50% la acest proiect, transmite agenţia de presă APA. ExxonMobil şi OMV Petrom explorează zăcământul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Cele două companii au participaţii egale în proiect, iar decizia finală de investiţii pentru extracţia resurselor nu a fost încă luată. Rainer Seele a subliniat însă că vânzarea participaţiei deţinute de ExxonMobil este încă într-un stadiu preliminar şi deocamdată nu au apărut noi parteneri.

Șeful OMV a precizat că îngrijorările sale legate de cadrul legislativ existent în România cu privire la proiectul Neptun sunt în prezent ‘oarecum atenuate’ şi că pleacă, în continuare, de la ipoteza că decizia finală de investiţii va fi luată în decurs de un an de la modificarea Legii offshore.

Tot de la Viena, directorul de explorare al grupului, Johann Pleininger, a precizat că nu exclude ideea ca OMV să-şi majoreze participaţia în proiectul Neptun Deep.Christina VerchereÎn acelaşi timp, directorul general al grupului OMV, Rainer Seele, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Viena, că proiectul offshore Neptun din România va suferi o nouă amânare, unul dintre motive fiind anunţul grupului american ExxonMobil referitor la vânzarea participaţiei sale de 50% la acest proiect, transmite agenţia de presă APA. ExxonMobil şi OMV Petrom explorează zăcământul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Cele două companii au participaţii egale în proiect, iar decizia finală de investiţii pentru extracţia resurselor nu a fost încă luată. Rainer Seele a subliniat însă că vânzarea participaţiei deţinute de ExxonMobil este încă într-un stadiu preliminar şi deocamdată nu au apărut noi parteneri.

Șeful OMV a precizat că îngrijorările sale legate de cadrul legislativ existent în România cu privire la proiectul Neptun sunt în prezent ‘oarecum atenuate’ şi că pleacă, în continuare, de la ipoteza că decizia finală de investiţii va fi luată în decurs de un an de la modificarea Legii offshore.

Tot de la Viena, directorul de explorare al grupului, Johann Pleininger, a precizat că nu exclude ideea ca OMV să-şi majoreze participaţia în proiectul Neptun Deep.

„În prezent, nu purtăm niciun fel de negocieri concrete cu ExxonMobil, pentru că atâta timp cât nu există un proces oficial de vânzare nu putem avea negocieri. Cu siguranţă nu suntem interesaţi de întreg pachetul de 50% pe care ExxonMobil îl scoate la vânzare”’, a precizat el.

Grupul OMV Petrom a obţinut în 2019 un profit net de 3,635 miliarde de lei, cu 11% mai mic faţă de cel din 2018, conform datelor anunţate joi de companie.

Sursa: Agerpres

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.