CICLON în Marea Neagră. La ce trebuie să ne așteptăm

ciclon

În Marea Neagră s-a format un ciclon, responsabil pentru vremea din ultimele zile și pentru ce va urma, spun experții.

„S-a instalat un ciclon la Marea Neagră, o zonă ciclonică care afectează tot sud-estul Europei. Se manifestă prin averse cu caracter torenţial, vânt puternic, condiţii de grindină. Este o linie de instabilitate care aduce fenomene mai violente decât în mod normal, cantităţi importante de apă în intervale scurte. Este un ciclon staţionar, fenomenele vor afecta sud-estul României şi zona Dobrogei, dar fenomene de instabilitate vor rămâne până la sfârştitul lunii”, a explicat, la România TV, meteorologul Alina Şerban din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), citat de Adevărul.

Vara aceasta, spun meteorologii, a fost cea mai ploioasă din ultimii 60 de ani. A adus cantităţi importante de precipitaţii, însoţite de fenomene extreme.

Luna trecută au existat nu mai puţin de 1.026 de atenţionări nowcasting cod galben de furtună, 255 atenționări nowcasting cod portocaliu de furtună şi o atenţionare nowcasting cod roşu de furtună. În luna iulie, meteorologii au emis 547 de atenţionări cod galben de furtuni şi 146 de atenţionări cod portocaliu. 

Pentru vremea care parcă a luat-o razna are o explicaţie şi directorul executiv al ANM, Florinela Georgescu.

„Nu numai vara este atipică, ci întreg anul acesta, chiar începând cu decembrie anul trecut, pentru că iarnă a fost deosebit de blândă, pe urmă luna martie cu temperaturi de iarnă şi o luna aprilie cu temperaturi de vara. Începând cu luna mai au început şi manifestările de instabilitate, într-un context european. Ţine de distribuţia neobişnuită a maselor de aer. Pe de o parte o e distribuţie foarte persistenă şi în același timp neobișnuită pentru că aerul cald a ajuns până în nordul peninsulei Scandinave în timp ce în regiunea ţării noastre a stagnat foarte mult timp o masă de aer mai răcoroasă şi cu un foarte mare volum de vapori de apă. Toate acestea au fost asociate cu o persistenţă a presiunii atmosferice scăzute, un blocaj care a dus la manifestări nefireşti pe tot continentul. Dacă la noi a plouat excesiv, în partea de nord a plouat puţin, acolo e o secetă accentuată.”, a explicat Florinela Georgescu, director executiv ANM, potrivit digi24.ro.

Un ciclon a lovit județul Constanța și în iarna acestui an. Iată care au fost consecințele.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Canalizarea din Valu Traian a ajuns groapă de gunoi. Semnal de alarmă tras de primărie

Mon Jul 30 , 2018
Canalizarea din Valu Traian a ajuns o adevărată groapă de gunoi. Lucrurile sunt grave, iar primăria din localitate face un apel la locuitori să nu mai arunce în sistemul de canalizare deșeuri de niciun fel. „Pompele nu sunt pregatite sa preia corpuri straine solide. De aceea, la fiecare ploaie abundenta, […]
primaria valu lui traian canalizare (1)