Cine a cheltuit cei mai mulți bani pentru promovare pe Facebook în județul Constanța. Politicianul de pe primul loc a plătit cât PSD și USR la un loc

primaria constanta facebook

Facebook a fost și este în continuare un mijloc eficient e comunicare. O simplă postare, fie ea și distribuită în grupuri, nu aduce un impact foarte mare. Modalitatea prin care poți fi sigur că ce scrii ajunge la mai multă lume este promovarea postărilor. Politicienii – și nu numai – știu acest lucru. Se folosesc de această metodă atât ei, cât și instituțiile publice, din România sau de peste hotare, chiar și entitățile media.

Am consultat pe platforma Meta, care deține acum Facebook, care sunt cheltuielile de publicitate ale utilizatori pentru județul Constanța (reclamele se pot face țintit pentru o regiune geografică). Așadar, am ales numai reclamele care au avut ca țintă județul nostru. Am ales două perioade: ultimele 3 luni, adică 6 mai – 3 august 2022, dar și ultimii 3 ani, adică 15 aprilie 2019 – 3 august 2022.

În ultimele 3 luni, suma totală cheltuită pe platformă pentru promovare în Constanța a fost de 114.292 lei. Pe primul loc, cu mai mult de o șesime din sumă, este senatorul Septimiu Bourceanu, PNL, care a cheltuit 21.705 lei, adică circa 7.000 de lei pe lună. Acesta și-a făcut recent un podcast, de aici probabil și nevoia de promovare mai intensă.

Pe locurile următoare se situează USR PLUS, cu 15.523 lei, Parlamentul European – 9.736 de lei, Salvații Copii România – 4.513 lei, Tomis TV – 4.319 lei, Marcel Ciolacu (reclamă plătită de PSD) – 3.417 lei, Partidul Social Democrat – 3.146 de lei. În top 10 mai apar ASAP România, Fără Penali în funcții publice și Cătălin Drulă.

Așadar, primul clasat, Septimiu Bourceanu, a plătit pentru promovare pe Facebook cât PSD și USR la un loc.

septimiu bourceanu

Dacă ne referim la ultimii trei ani, suma cheltuită este de 2.677.574 lei. Pe primele trei locuri sunt Parlamentul European – 128.619 lei, Partidul Social Democrat – 95.561 lei și Alianța USR PLUS – 76.229. În realitate însă, locul al doilea ar trebui atribuit lui Horia Constantinescu, ex-candidat la Primăria Constanța, care a a cheltuit 53.359 de lei cu pagina eTrezirea și 44.526 de lei cu pagina Horia Constantinescu, deci 97.885 de lei în total. PNL a scos din cont 71.779 de lei.

De menționat că USR Constanța a achitat 60.655 de lei pentru a promova pagina lui Stelian Ion, dar și 47.890 lei pentru pagina USR Constanța. PSD filiala Constanța a cheltuit 60.438 lei, iar PNL Filiala Constanța – 50.321 lei. Un calcul simplu arată că USR a plătit în total 184.774 lei în cei trei ani.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Constanța, oraș pentru mașini, nu pietoni. Primăria reabilitează șoseaua, nu și trotuarul

Tue Aug 9 , 2022
Primarul Constanței, Vergil Chițac, și city managerul, Felicia Ovanesian, vor ca noi, constănțenii, să mergem mai mult pe jos sau cu mijloacele de transport în comun. În niciun caz nu cu mașina. Din păcate, în multe locuri nu prea avem pe unde. În loc să ia măsuri pentru a putea […]