Cine a fost Ștefania Mărăcineanu, omogiată azi de Google

Ștefania Mărăcineanu

Pe data de 18 iunie, Google o sărbătorește pe Ștefania Mărăcineanu, personalitate marcantă a cercetării și științei din România, cu un Google Doodle. Ștefania Mărăcineanu a studiat chimia și fizica și s-a remarcat prin cercetările asupra radioactivității artificiale.

Ștefania Mărăcineanu s-a născut la București, în 1882.

Mărăcineanu a absolvit studiile în știință și chimie în 1910, iar mai apoi, cu ajutorul unei burse, și-a continuat studiile și cercetările la Institutul Radium din Paris. Institutul Radium era unul dintre cele mai importante centre mondiale pentru studiul radioactivității, sub conducerea lui Marie Curie.

Mărăcineanu a început lucrul la teza de doctorat pe poloniu, un element descoperit de Curie. În timpul cercetărilor, Mărăcineanu a observat că perioada de înjumătățire a poloniului depindea pe tipul de metal pe care poloniul era așezat. Această observație a făcut-o să se întrebe dacă nu cumva particulele alfa emise de poloniu au transformat unii atomi ai acelui metal în izotopi radioactivi, spune Google, într-un comunicat.

Stéphanie Maracineanu, cum îi spuneau francezii, și-a terminat studiile doctorale la Universitatea din Sorbona, în numai 2 ani. Mai apoi, s-a întors în România, unde a înființat primul laborator de studiu al radioactivității. În 1935, Irène Curie, fiica lui Marie Curie, alături de soțul ei, primesc premiul Nobel pentru descoperirea radioactivității artificiale. Mărăcineanu nu a contestat premiul Nobel, dar a cerut să-i fie recunoscut rolul în aceste cercetări.

Contribuția Ștefaniei Mărgineanu a fost recunoscută de Academia de Științe din România în 1936, când a fost numită director de cercetare, însă nu a primit recunoașterea internațională pentru contribuția ei în descoperirea radioactivității artificiale.

Ștefania Mărăcineanu s-a îmbolnăvit de cancer, cauzat de iradieri, și a murit la data de 15 august 1944.

Muzeul Curie din Paris găzduiește laboratorul chimic original de la Institutul Radium, unde și-a desfășurat cercetările Ștefania Mărăcineanu. Doodle-ul din data de 18 iunie marchează 140 de la nașterea Ștefaniei Mărăcineanu și omagiază moștenirea acesteia.

Doodle-ul a fost desenat de Alyssa Winans, designer la sediul central al Google, la Mountain View. Părinții lui Winans au fost chimiști și, datorită acestui lucru, subiectul a fost cu atât mai interesant.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Delfinii din Harkov, Ucraina, vor da spectacole în Constanța, România

sâm iun. 18 , 2022
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța a anunțat că delfinii salvați din orașul Harkov, Ucraina, au ieșit din carantină și s-au adaptat perfect noilor condiții de la Delfinariul din Constanța. „La fel, vedetele noastre, delfinii Ni Ni și Chen Chen, sunt bucuroase să aibă noi companioni, așa că, începând […]

V-ar putea interesa și: