Cine și cum poate obține abonamente gratuite de la CT Bus

CT BUS anunță că în perioada 26.09.2022 – 18.11.2022 se pot depune cererile pentru permisele de călătorie gratuite valabile pentru anul 2023.

 Categoriile de beneficiari pentru care Primăria Municipiului Constanța acordă facilități la transportul public de călători sunt următoarele:

  1. Persoanele în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri;
  2. Pensionari cu pensii până la 2.310 lei (inclusiv);
  3. Persoanele în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri;

Actele necesare în baza cărora vor fi eliberate permisele de călătorie sunt:

a) cerere tip (de la orice tonetă CT BUS);

b) act de identitate (copie și original);

c) cupon de pensie (copie xerox) pentru persoanele menționate la punctul 2.

Cererile și documentele aferente se pot depune zilnic, la toate tonetele CT BUS.

Următoarele categorii de beneficiari NU vor depune cerere, dar vor ridica abonamentul / permisul de călătorie de la orice tonetă CT BUS:

– elevii din învățământul preuniversitar;

– studenții orfani;

– persoanele cu dizabilități (cu handicap grav, accentuat) și asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav sau însoțitorii acestora, nevăzătorii cu handicap grav și accentuat precum și însoțitorii nevăzătorilor cu handicap – pot obține permisul de călătorie de la D.G.A.S. Constanța – B-dul Ferdinand nr. 97 (Blocul Turn – Gară);

– persoanele cu dizabilități, cu grad de handicap mediu și ușor – pot obține permisul de călătorie de la toate tonetele CT BUS;

– deținuții politici (Decret – Lege Nr.118 / 1990) și persoanele strămutate (Legea Nr. 189 / 2000) – pot obține permisul de călătorie de la tonetele CT BUS – Gară / la sediul CT BUS;

– șomerii – pot obține permisul de călătorie de la toneta CT BUS – Delfinariu;

– Beneficiarii Legii 416 – pot obține permisul de călătorie de la toneta CT BUS – City Park Mall.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

„Prințul Brașovului”, Fadi El Ossman, cercetat pentru evaziune fiscală, vrea să ridice un mini cartier în Constanța

Thu Sep 22 , 2022
Omul de afaceri libanez Fadi El Ossman vrea să ridice un mini cartier în Constanța prin intermediul unei firme din Brașov pe care o controlează, Isaran Green SRL. Primăria Constanța a publicat joi anunțul de consultare privind elaborarea Planului Urbanistic Zonal, după ce proiectul a obținut, în luna martie a […]