Cine sunt câștigătorii concursului „Apa este Viață 2025” organizat de RAJA

Lucrările câștigătorilor

Astăzi, 21 martie 2025, de Ziua Mondială a Apei, RAJA a anunțat câștigătorii concursului „Apa este Viață” 2025, care a reunit și în acest an elevi talentați din județul Constanța. Competiția, desfășurată sub tema „Călătoria apei: din natură în viața noastră”, a fost o invitație adresată tinerilor de a explora, prin artă, importanța apei și impactul schimbărilor climatice asupra acestei resurse esențiale.

Cele mai apreciate 25 de lucrări din fiecare categorie de vârstă au fost evaluate cu rigurozitate de o comisie de jurizare, având în vedere creativitatea, originalitatea și respectarea tematicii stabilite. În urma deliberărilor, au fost desemnați câștigătorii pentru categoriile 7-11 ani, respectiv 12-16 ani, ale căror creații au surprins cel mai bine mesajul legat de rolul esențial al apei.

Câștigătorii acestei ediții pentru cele două categorii de vârstă sunt:

• Locul I – Oleșefschi Matei-Nicholas – 9 ani și Holban Alexandra-Elena – 14 ani

• Locul II – Rusu Denis-Robert – 11 ani și Diaconu Emma-Cristina – 15 ani

• Locul III – Petrescu Ioana-Camelia – 10 ani și Onofrei Maria-Beatrice- 15 ani

• Mentiune 1 – Bidu Delia-Cristina – 10 ani și Codoi Andreea-Cătălina – 14 ani

• Mențiune 2 – Crăciunaș Marc-Alexandru – 10 ani și Cioc Alexandra – 13 ani

• Mențiune 3 – Troi Alessia -10 ani și Drăgan Ioana-Cristina – 15 ani

• Mențiune Specială – Radu Antonia-Gabriela – 8 ani și Buzea Antonia-Maria – 15 ani.

Aceștia vor fi răsplătiți cu premii atractive:

  • Locul I – Laptop Lenovo ThinkPad L16 Gen 1
  • Locul II – Apple iPad Air 13” (2024, 256GB, Wi-Fi)
  • Locul III – eBook Reader & e-note PocketBook InkPad Eo 10.3″

De asemenea, participanții care au obținut mențiuni vor primi vouchere la Librăria Cărturești în valoare de 500 de lei, pentru a descoperi lecturi captivante și resurse educative.

RAJA S.A. le mulțumește tuturor participanților pentru creativitate și implicare în promovarea unui comportament responsabil față de apă și natură. Expoziția virtuală a lucrărilor înscrise a fost un real succes, atrăgând numeroase aprecieri din partea publicului.

„În spiritul corectitudinii și al respectării regulamentului, menționăm că, în urma verificărilor, una din lucrări a fost descalificată, urmare a nerespectării condițiilor din regulamentul concursului privind procedura de vot online.  

Mulțumim participanților, care au dat dovadă de fair-play și au respectat principiile concursului!

Festivitatea de premiere va avea loc în perioada 24 martie – 04 aprilie 2025, la o dată anunțată din timp.

Felicităm câștigătorii pentru talentul și dedicarea lor și îi încurajăm pe toți participanții să continue să își exprime ideile prin artă. Împreună, contribuim la creșterea conștientizării privind rolul esențial al apei în viața noastră!”, a transmis RAJA.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Administrația Porturilor Maritime a semnat un contract de 86 milioane lei în Portul Constanța

vin mart. 21 , 2025
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a semnat un contract care are ca obiect proiectarea și execuția obiectivului „Asigurarea condițiilor electrice de racordare la cheu a navelor în Portul Constanța (regim Cold Ironing) – E-COLD – în vederea interconectării la TEN-T pentru implementarea proiectului EALING, proiect finanțat prin Programul […]