Cine sunt șefii de promoție ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”

Cine sunt șefii de promoție ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța a organizat vineri, 31 iulie, festivitatea de absolvire a studenților militari și civili care și-au încheiat anul acesta studiile universitare de licență.

Cu acest prilej a avut loc și festivitatea de avansare în primul grad de ofițer a studenților militari din Promoția 2020 „Ioan Emanoil Florescu”, eveniment care a avut loc în prezența șefului Statului Major al Apărării, general – locotenent Daniel Petrescu și a șefului Statului Major al Forțelor Navale, Contraamiral Mihai Panait.

În 2020, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” au promovat studiile universitare de licență 242 de studenți, iar studiile universitare de masterat 104 studenți-masteranzi.

Din cei 242 de absolvenți ai studiilor universitare de licență, 40 sunt absolvenți ai Secției militare, Promoția 2020 „General Ioan Emanoil Florescu” (dintre care 34 pentru Ministerul Apărării Naționale și 6 pentru Ministerul Afacerilor Interne), iar 202 absolvenți sunt de la Secția Civilă – Promoția 2020.

Șefii de promoție de la secțiile Militară și Civilă și pe programe de studii sunt:

  • Asp. Ing. Zvâncă Constantin Emanuel – Facultatea de Inginerie Marină – programul de studii Navigație, hidrografie și echipamente navale – media generală de absolvire 9,36 – Șef de promoție Secția militară
  • Ing. Petro Cristina – Facultatea de Navigație și Management Naval – programul de studii Inginerie și management naval și portuar – media generală de absolvire 9,82 – Șef de promoție Secția Civilă
  • Ing. Marton Cristian Vlăduț – Facultatea de Inginerie Marină – programul de studii Electromecanică navală – media generală de absolvire 9,54
  • Ing. Marin Alexandru Marian – Facultatea de Inginerie Marină – programul de studii Electromecanică – media generală de absolvire 9,28
  • Ing. Gava Adriana – Facultatea de Navigație și Management Naval – programul de studii Navigație și transport maritim și fluvial – media generală de absolvire 9,66.

Cu același prilej Academiei Navale ,,Mircea cel Bătrân” i-a fost conferită Emblema de Onoare a Comandamentului Forțelor Întrunite ,,General Ioan Emanoil Florescu”.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Un individ cu legitimație falsă de „procuror șef birou”, reținut de procurori adevărați din DNA Constanța

vin iul. 31 , 2020
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 iulie 2020, a unui inculpat, persoană fizică fără nicio calitate, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată. Potrivit […]